Preşedintele Ligii Aleşilor Locali PNL, Aristotel Căncescu, consideră că unul dintre motivele pentru care s-a ajuns la criză în România este şi faptul că proiectul Băsescu - Boc - PDL a eşuat. În opinia lui Căncescu, „proiectul portocaliu a fost conceput să absoarbă o mare parte din resursele financiare pentru a consolida caracatiţa PDL-istă, care să gestioneze aceste beneficii şi care este identică cu omul gras de care ne vorbeşte preşedintele Traian Băsescu”. Liga aleşilor PNL a precizat că, din păcate, românii trebuie să asiste la dirijarea sumelor din administraţia publică locală cu precădere către unităţile administrativ teritoriale PDL, care, după modelul ministerelor, agenţiilor şi autorităţilor cu management PDL-ist, beneficiază de produse, servicii şi lucrări într-o colaborare tot mai prosperă cu propria clientelă. De asemenea, Căncescu spune că s-a înregistrat sporirea numărului de angajaţi în administraţia publică centrală (administraţia prezidenţială, ministere, agenţii şi autorităţi) şi în ramificaţiile acestora în teritoriu (serviciile deconcentrate) şi au fost acordate „drepturi salariale nesimţite pentru clientela PDL-istă, numită în posturi călduţe în administraţia publică centrală, în timp ce pentru unităţile administrativ teritoriale se pregăteşte oficializarea falimentului, prin legiferarea stărilor de criză financiară şi insolvenţă”.