Alexa din R. Moldova a cîştigat Marele Trofeu al Festivalului Naţional „Mamaia 2009”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alexa din R. Moldova a cîştigat Marele Trofeu al Festivalului Naţional „Mamaia 2009”

Monden 24 August 2009 / 00:00 1117 accesări

Cea de-a 39-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia 2009”, manifestare de excepţie organizată de Consiliul Judeţean Constanţa, în perioada 20 - 23 august, la Teatrul de Vară „Soveja”, a ajuns la final. Serile de vineri şi sîmbătă au consemnat, la secţiunile de Creaţie şi Interpretare, participarea unor artişti precum Tony Tomas sau Forţele de Muncă. Competiţia la secţiunea Interpretare a fost strînsă şi a stat sub semnul emoţiilor, cei 26 de concurenţi provenind din toate zonele ţării dovedindu-se bine pregătiţi şi impresionînd publicul şi juriul, deopotrivă. De altfel, mulţumiţi de evoluţia tinerilor interpreţi, membrii comisiei de jurizare mărturiseau, înainte de deliberare, că decizia finală va fi destul de dificil de luat.

Organizat de Consiliul Judeţean Constanţa, sub forma unui spectacol-televizat transmis în direct de TVR 1 şi TVR Internaţional, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” a adus-o, vineri seară, pe scena Teatrului de Vară „Soveja”, pe una dintre cele mai apreciate artiste autohtone, Nicola. Energică, interpreta a susţinut recitalul care a încheiat seara de festival, cîntînd piese de pe cel mai recent album, lansat chiar în acea zi. Debutantă pe scena Festivalului „Mamaia”, în 1985, Nicola a revenit pe scena de la malul mării cu piese mai vechi, din repertoriul care a consacrat-o, precum „Dincolo de noapte e zi”, dar şi cu melodii noi, de pe ultimul său material discografic, intitulat „Thank You”. Nicola a fost acompaniată şi de invitaţii săi, Distinto, Adrian Romcescu şi Ladies.

Emoţiile au crescut în intensitate, sîmbătă seară, pentru că juriul - Mădălin Voicu (preşedinte), Corina Chiriac, Mircea Drăgan, Berti Barbera, Cristian Zgabercea, Viorel Gavrilă, Titus Andrei, Nicolae Costin, Gabriela Scraba, Mirela Pană, Lucian Luca, Paul Eduard Schneider şi Diana Radu Stan - a desemnat finaliştii. Astfel, din cei 26 de concurenţi participanţi la secţiunea Interpretare au fost aleşi 13 pentru înfruntarea din marea finală, aceştia fiind: Cristina Florentina Vasiu, Daniela Mihaela Cojocaru, Naomi, Renata Timea Tolvai, Ruxandra Dragomir, Cristina Bondoc, Oana Ileana Nicuţ, Alin Ignat, Loredana Ciobotaru, Alexa (Olga Fesenco), Loredana Căvăşdan, Ligia Bianca Moldoveanu - care a făcut furori, vineri seară, cu piesa „Să mori de dragoste rănită” -, dar şi Mareş Cătălin Pană, care a interpretat piesa „Chemarea dragostei”. „A fost excelent! Acum vreau să merg în sală, să văd şi eu cum este în public şi să vorbesc cu prietenii, să îmi spună şi ei ce părere au avut despre mine pe scenă”, a menţionat Mareş. Naomi nu a putut rezista emoţiilor şi a plîns atît pe scenă, cît şi în culise.

Şi la secţiunea Creaţie au fost selectate 13 piese finaliste, juriul fiind cel mai impresionat de: Mircea Romcescu şi piesa „Vino…măcar în vis” (compozitor şi textier: Mircea Romcescu), Raluca („Să vii să mă iei” - compozitor: Mihai Alexandru, textier: Cezar Cristea), trupa Big Deal („Te strig” - compozitor şi textier: Cornel Gabriel Gheorghiu), Adriana Vlad („Vreau doar iubirea ta” - compozitor: Adrian Romcescu, textier: Dana Dorian), Paula Seling („Prin ochii tăi pot visa” - compozitor: Cristian Faur, textier: Dana Dorian), Ştefania Luminiţa Circea („Ai tot ce vrei” - compozitor: Andrei Kerestely, textier: Cezar Cristea), Tony Tomas&Trupa Cross („Spune-mi şi mie” - compozitor: Tony Tomas, textier Tony Tomas, Liliana Levinta), Ion Caragea („Te-am ales pe tine” - compozitor: Ion Caragea, textier: Daniela Doroftei), Dalma Kovacs („Cine-ţi cîntă” - compozitor: Marius Moga, Mihai Coporan, textier: Marius Moga, Dalma Kovacs, Mihai Coporan, Andra Ciubotaru), Pascha („Tu nu vezi cerul” - compozitor: Tudor Andrei, textier: Andreea Andrei), Forţele de Muncă („Nana…” - compozitor şi textier: Călin Sorin, Traian Dan Manciulea), Olimpia Panciu („Unde eşti copilărie” - compozitor: Mircea Romcescu, Olimpia Panciu, textier: Olimpia Panciu) şi Cristian Faur („Pentru ea, jumătatea mea” - compozitor: Cristian Faur, textier: Cristian Faur).

Pe lîngă concurenţi, publicul a avut ocazia, sîmbătă seară, să asiste la recitalul de excepţie al Ramonei Bădescu şi al invitaţilor săi, Millenium şi Roberto Vandalo, care a ridicat publicul în picioare.

Preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, distins cu Premiul Mădălin Voicu şi al Fundaţiei Internaţionale „Ion Voicu”

Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia 2009” s-a încheiat, aseară, cu Gala Laureaţilor şi cu o atmosferă animată de trupa Provincialii şi Gremio Recreativo Cultural Social Escola de Samba Vai - Vai, celebra şcoală braziliană de samba, ale cărei reprezentaţii incendiare din staţiunea Mamaia au încîntat, în acest sezon, publicul estival. Cîştigătoarea Premiului I, la Secţiunea Interpretare, este Loredana Ciobotaru din Tulcea - cea care a cîştigat, de altfel, şi cunoscuta emisiune difuzată, în primele luni ale anului, de Neptun TV, „Mamaia caută o vedetă” -, urmată, pe locul al II-lea, la egalitate, de Cristina Vasiu şi Renata Tolvai. Locul al III-lea a fost ocupat şi el, ex aequo, de Cristina Bondoc şi Alin Ignat. Olga Fesenco, cu numele de scenă Alexa, originară din Republica Moldova, a obţinut Marele Trofeu al festivalului, un autoturism marca Skoda, oferit de Autoclub Skoda Constanţa, sponsor al evenimentului.

La Secţiunea Creaţie, juriul a decis să se acorde doar Premiul I, obţinut de patru compoziţii: „Tu nu vezi cerul” (compozitor: Tudor Andrei, textier: Andreea Andrei), „Vino…măcar în vis” (compozitor şi textier: Mircea Romcescu), „Vreau doar iubirea ta” (compozitor: Adrian Romcescu, textier: Dana Dorian) şi „Prin ochii tăi pot visa” (compozitor: Cristian Faur, textier: Dana Dorian). De asemenea, Premiul special pentru Creaţie a ajuns la Tony Tomas&Trupa Cross, care au intepretat piesa „Spune-mi şi mie”, iar Premiul Special pentru Interpretare a fost obţinut de Loredana Ciobotaru. Premiul Societăţii Române de Radiodifuziune pentru Interpretare a fost acordat Danielei Cojocaru, iar Premiul SRR pentru Creaţie - compoziţiei „Te-am ales pe tine” - compozitor: Ion Caragea, textier: Daniela Doroftei. În cadrul ediţiei din acest an a festivalului s-au mai acordat şi alte premii. Astfel, premiul In Memoriam „Teo Peter”, din partea Consiliului Judeţean Constanţa, a fost acordat formaţiei Big Deal, iar premiul Neptun TV a ajuns la Marius Moga, compozitorul piesei „Cine-ţi cîntă”. Tînăra interpretă din Constanţa, Larisa Ciortan, a fost distinsă cu Premiul Presei, aceasta prezentînd, pe scena festivalului, piesa „Lie, Ciocîrlie”. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost distins, în semn de recunoaştere şi preţuire pentru promovarea muzicii interpretative româneşti, cu Premiul Mădălin Voicu şi al Fundaţiei Internaţionale „Ion Voicu”.

Directorul Direcţiei pentru Cultură din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Zgabercea, a menţionat: „Pentru mine, este cel mai greu festival din ultimii şapte ani. Şi eu şi echipa sîntem foarte obosiţi, am avut nopţi pierdute din cauza pregătirilor, de multe ori ne prindea şi ora 5 dimineaţa. Mai mult, Zgabercea a dezvăluit şi o serie de planuri pentru ediţia de anul viitor a festivalului, spunînd că, în funcţie de buget şi de situaţia de criză, se va încerca din nou organizarea preselecţiilor pentru festival în teritoriu.



12