Alexandra Cadanțu, în ultimul tur al calificărilor la Istanbul (WTA)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alexandra Cadanțu, în ultimul tur al calificărilor la Istanbul (WTA)

Sport 23 Aprilie 2017 / 22:29 3681 accesări

Jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanțu va juca împotriva argentiniencei Natalia Podoroska în ultimul tur al calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 226.750 dolari. Cadanțu (26 ani, 288 WTA) a trecut în primul tur al calificărilor de principala favorită a tabloului preliminar, slovena Dalila Jakupovic (26 ani, 134 WTA), cu 6-1, 6-4. Pentru Cadanțu a fost a treia victorie în fața slovenei, după cele din 2014, la Victoria (Mexic), cu 6-1, 6-1, în primul tur, și 2016, la Budapesta, cu 2-6, 6-3, 6-2, în sferturi (ambele turnee ITF). Alexandra și-a asigurat un cec de 1.020 dolari și 12 puncte WTA, urmând să joace cu Natalia Podoroska, victorioasă cu 2-6, 6-4, 7-5 în fața turcoaicei Melis Sezer. Podoroska (20 ani, 173 WTA) a învins-o pe Cadanțu în 2016, în optimi, la Hodmezovasarhely (Ungaria, ITF), cu 7-6 (1), 6-4.

Andreea Mitu (25 ani, 258 WTA) a fost învinsă în primul tur al calificărilor de rusoaica Ala Kudriavțeva (29 ani, 160 WTA), cu 6-3, 6-2. Mitu câștigase primul meci direct, în 2015, la Madrid, în calificări, cu 7-5, 7-6 (3). Mitu va primi pentru participare 600 de dolari și un punct WTA. Două românce figurează pe tabloul principal, ambele fiind capi de serie: Irina Begu este a treia favorită, iar Sorana Cîrstea a cincea favorită. Dacă Begu (26 ani, 33 WTA) o va înfrunta în runda inaugurală pe germanca Tatjana Maria (29 ani, 106 WTA), Cîrstea va înfrunta o adversară venită din calificări.

Mitu și Cadanțu vor juca la dublu, Andreea urmând să facă pereche cu Mariana Duque-Marino (Columbia), iar Alexandra cu Cornelia Lister (Suedia).

Taguri articol


12