Cântăreaţa Alexandra Uşurelu, cunoscută pentru vocea sa caldă şi prestaţiile scenice de excepţie, prin calitatea muzicii şi a stărilor de poveste care se creează la fiecare concert al său, va transforma scena Doors Club într-un Eden al muzicii bune. Concertul va avea loc de Ziua Copilului, pe 1 Iunie, de la ora 20.00, şi va beneficia de un decor cu totul special, cu videoproiecţii şi lumini. Preţul unui bilet la acest eveniment este de 20 de lei, tichetele putând fi achiziţionate zilnic de la sediul clubului.
Alexandra Uşurelu este interpreta care s-a remarcat în ultimii ani prin vocea caldă şi piesele sensibile, originale, compuse şi acompaniate de Bobby Stoica (ex-Voltaj), Mircea Rusu şi Walter Dionisie. Apariţiile Alexandrei, numită de către Andreea Marin „Norah Jones a României“, sunt speciale pentru că transformă scena într-un decor de vis, boem, cu proiecţii sub formă de tablouri ce poartă publicul într-o altă dimensiune… cea a sufletului.
Primul său videoclip, la piesa „Doi Străini“, a fost făcut în colaborare cu actorul Dan Bordeianu, iar după ce single-ul „Nopţile trec (doar visele rămân)“ a devenit, în 2013, genericul serialului de la Acasă TV „Îngeri pierduţi“, tot în acelaşi an, Alexandra a susţinut concertul de deschidere al trupei Vunk, de la Sala Polivalentă. După toate acestea, Alexandra Usurelu lansează o nouă piesă, în colaborare cu Mircea Vintilă: „Ceva se întâmplă cu noi”, un cântec „cald”, însoţit de un clip pe măsură, filmat în Brazilia, în statul Bahia. Videoclipul a fost realizat în mijlocul unei comunităţi de oameni simpli, care trăiesc în armonie cu natura.