Alexandra Ușurelu, la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Continuă turneul „Am să fiu eu casa ta“

Alexandra Ușurelu, la Constanța

Divertisment 16 Martie 2017 / 16:28 1811 accesări

Alexandra Ușurelu va aduce pe 6 aprilie, ora 20.00, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța, spectacolul-eveniment ”Am să fiu eu casa ta”, prin care aceasta continuă turneul cu același nume desfășurat cu mare succes în țară alături de band-ul ei și o orchestră de cameră. Pentru prima oară în țară cu un format de concert cu orchestră de cameră, Alexandra Ușurelu s-a bucurat de mari reușite în cadrul turneului național ”Am să fiu eu casa ta”, pe care l-a început pe 30 ianuarie cu două concerte simfonice sold-out la Teatrul Naţional din Bucureşti și l-a continuat apoi la Iaşi, Cluj-Napoca, Târgoviște și Timișoara cu spectacole desfășurate cu casa închisă. În spectacolul pe care îl va susține pe 6 aprilie la Constanța, de la ora 20.00, Alexandra va prezenta șase cântece de pe al doilea album al său, ce urmează a fi lansat în toamna lui 2017, dar și melodii cunoscute de iubitorii muzicii sale, de pe albumul de debut, ”La capătul lumii”, într-o sonoritate complexă, acestea fiind orchestrate simfonic de Bobby Stoica.

În cadrul unui concept de concert memorabil, timp de peste 90 de minute, Alexandra Uşurelu, mereu spirituală, transformă sala de spectacol unde își aduce muzica într-o reală ”casă” pentru spectatorii săi din fiecare oraș, unde publicul devine familia și prietenii ei cei mai apropiați. ”Cântecele au o particularitate, ceea ce cânt este compus ținând cont de personalitatea mea. Nu sunt scrise să sune ”ca cineva” anume. Prin muzică, eu caut mereu să fiu aproape de oameni și de lumea lor interioară. Cred că muzica are puterea de a-ți accesa cele mai adânci sentimente, de a lumina umbre, iar eu asta sper, că ceea ce cânt aprinde în oameni veioze de spart întunericul”, a declarat Alexandra.

Cu un singur album lansat, Alexandra Ușurelu confirmă constant succesul la un public dornic să vadă spectacole de bună calitate, empatic la o muzică surprinzătoare și curată. Fără artificii sau acțiuni agresive de promovare, Alexandra, tânăra artistă indie care a readus în ultimii ani bunul simț pe scenele de concert din România, a reușit ceva ce poate părea, în România acestor ani, doar o firavă și fantomatică speranță: să câștige aprecierea unui public ce preferă să-și aleagă singur muzica pe care o ascultă și să-și urmeze artiștii favoriți în sălile de spectacol.

Albumul său de debut, ”La capătul lumii”, a fost de trei ori nominalizat, la numai 3 luni de la lansare, la Gala Premiilor Muzicale Radio România, la categoriile „Cel mai bun debut”, „Cel mai bun duet” şi „Cel mai bun album”.

Biletele pentru concertul din Constanța, din data de 6 aprilie, sunt disponibile aici: http://bit.ly/2mhCuyE, http://bit.ly/2hDlLGO şi la agenția de bilete a sălii de spectacol.



12