23 Noiembrie 2024, 14:49
Cântăreaţa originară din Republica Moldova, Alexandrina Hristov, revine la Constanţa, pe 2 iunie, în clubul Doors, unde va susţine un concert cu începere de la ora 21.00. Biletele se pot procura de la sediul clubului, la preţul de 30 de lei.
Artista cântă în română şi rusă, dar şi în franceză, iar stilul său muzical se încadrează între pop acustic, rock contemporan, alternative, jazz şi soul, cu elemente inovatoare la nivelul compoziţiei şi versurilor. Piesa cu care a devenit cunoscută publicului românesc se numeşte „Fata merge pe jos\". Alexandrina a mai susţinut concerte în cluburile din Constanţa, reuşind să îşi atragă şi aici un număr important de fani.
(G.G.)