Alexandrina, în clubul Doors

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alexandrina, în clubul Doors

Monden 31 Mai 2013 / 00:00 364 accesări

Îndrăgita interpretă de rock, jazz şi soul Alexandrina Hristov, originară din Republica Moldova, va susţine, duminică, începând cu ora 21.00, un concert live în clubul constănţean Doors. Preţul unui bilet la eveniment este de 30 de lei.

Artista a început să cânte, cât şi să compună pentru pian la vârsta de opt ani. După ce a absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, Alexandrina a reuşit să îmbine armonios muzica, poezia şi pictura.

În 2005, a avut rolul principal în filmul „Trois femmes de Moldavie”, în regia lui Paul Cuzuioc, peliculă a cărei coloană sonoră conţine câteva dintre piesele sale. După terminarea filmărilor, Alexandrina s-a stabilit, împreună cu familia, în Bucureşti, susţinând o serie de concerte la Caffe Deko.

Pe 9 aprilie 2009, Alexandrina a lansat primul ei album, intitulat „Omul de lut”, care include piese precum „Printre flori” sau „Maria (de leagăn)”. După acest album, artista susţine o serie de concerte la evenimente precum Festivalul de Jazz de la Gărâna şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania. Despre Alexandrina se ştie că refuză să îşi promoveze lucrările într-o manieră comercială, evitând casele de discuri şi lansându-şi videoclipurile doar pe Youtube şi pe Facebook. Astfel, cântăreaţa şi-a câştigat notorietatea în special prin intermediul reţelelor de socializare şi peer-to-peer.

Alexandrina cântă în română, franceză şi rusă, iar în ciuda faptului că stilul ei nu poate fi atribuit unui singur gen muzical, printre influenţele predominante se află muzica rock, jazz şi soul. Printre artiştii care au influenţat-o se numără P.J Harvey, Bjork, Morcheeba, dar mai ales Tori Amos.

Taguri articol


12