Alexandrion Grup, cel mai mare producător de băuturi alcoolice din România, atenţionează consumatorii şi comercianţii să nu se lase păcăliţi de sticlele false ce au apărut pe piaţă sub numele de Alexandrion şi Cava d’Oro. Sticlele false identificate de reprezentanţii companiei sînt de 2 litri, iar timbrele şi eticheta lor imită foarte bine originalul. Alexandrion atenţionează comercianţii că vînzarea unor mărfuri contrafăcute în scopul de a induce în eroare consumatorul este o infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la doi ani sau cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei. La nivel naţional, reprezentanţii companiei au observat un volum mare de produse contrafăcute. Alexandrion Grup România a trimis autorităţilor abilitate un raport privind toate problemele, precum şi mostre de produse contrafăcute. Compania va oferi tot suportul necesar autorităţilor în vederea soluţionării acestor cazuri de încălcare a legii româneşti. Diferenţierea între original şi fals se poate face şi la nivelul calităţii etichetei. „Vrem să tragem acest semnal de alarmă în primul rînd pentru sănătatea consumatorilor, calitatea produselor contrafăcute fiind cu mult sub nivelul produselor originale. Îi rugăm pe clienţi să fie atenţi la ce cumpără şi să verifice tot timpul eticheta produselor. Pentru siguranţa consumatorilor şi a comercianţilor, care pot intra sub incidenţa legii dacă nu sînt atenţi, am început deja procesul de elaborare a noi elemente de siguranţă pe ambalajul sticlelor noastre. Ne propunem ca noile ambalaje să fie gata în maxim 45 de zile”, a declarat George Christoforidis, Managing Director Alexandrion Grup România.