Lucrările de reabilitare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, care au fost sistate în 2005 de către actuala putere, ar putea fi, în sfîrşit, reluate. La iniţiativa deputaţilor constănţeni a fost aprobat un amendament la bugetul pentru anul viitor prin care urmează să se aloce 30 de ...
Deputatul independent de Constanţa Dan Mocănescu a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că Guvernul României nu este transparent. Afirmaţia deputatului constănţean a venit la numai o zi după ce, în plenul Camerei Deputaţilor, propunerea de modificare a Legii accesului cetăţenilor la informaţiile ...
PSD a organizat ieri, la nivel naţional, o a doua acţiune „Alianţa DA - Fapte şi Minciuni”, în cadrul căreia social democraţii au ieşit în stradă pentru a distribui broşuri care conţin o analiză seacă a fiecărui capitol din viaţa socio-economică a României. La ora 14,00, liderii PSD ai ...
Deputaţii PSD de Constanţa Corneliu Dida, Alexandru Mazăre şi Eduard Martin au susţinut, ieri, o conferinţă de presă în care au prezentat aspecte legate de activitatea lor parlamentară. Alexandru Mazăre a declarat că grupul parlamentarilor PSD de Constanţa din Camera Deputaţilor a înaintat Parlamentului ...
Unitatea spitalicească din zona de sud-vest a judeţului riscă să fie închisă prin programul de restructurare propus de Ministerul Sănătăţii, în condiţiile în care spitalul din Băneasa funcţionează de mai bine de 12 ani cu doar doi medici internişti şi doi medici de familie. Spitalul, care a fost ...
“Aş vrea să le mulţumesc public unor deputaţi constănţeni care au înţeles importanţa acestei legi, care au înţeles măsura reparatorie. Astfel, vreau să mulţumesc public pentru sprijinul acordat deputatului George Dragomir că a susţinut acest proiect de lege, deputatului Andrian Mihei care s-a ...
Deputaţii PSD de Constanţa Alexandru Mazăre, Corneliu Dida şi Eduard Martin au depus, luni, la Camera Deputaţilor, o interpelare parlamentară adresată ministrului Justiţiei, în care reclamă faptul că, deşi s-a hotărît înfiinţarea unei judecătorii care să deservească zona de sud-vest a judeţului ...
Membrii Consiliului Municipal al organizaţiei municipale Constanţa a PSD s-au întrunit, săptămîna trecută, la sediul partidului, pentru a discuta pe marginea moţiunii de cenzură ”Fapte şi minciuni ale PD-PNL, Guvernul Alianţei Portocalii”, depusă de PSD, precum şi a modalităţilor de ...
Aeroportul Mihail Kogălniceanu este unul dintre puţinele aeroporturi din ţară care încă se află în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT). Deputatul PSD de Constanţa, Alexandru Mazăre, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să iniţieze ...
După iniţierea moţiunii de cenzură ”Fapte şi minciuni ale PD-PNL, Guvernul Alianţei Portocalii”, care va fi dezbătută miercuri în Parlament, PSD a demarat ieri, la nivel naţional, o amplă campanie de informare a populaţiei cu privire la rezultatele celor 500 de zile de guvernare-fiasco sub ...
După depunerea moţiunii de cenzură ”Fapte şi minciuni ale PD-PNL, Guvernul Alianţei Portocalii”, PSD a organizat ieri o amplă manifestare de popularizare la nivel naţional a analizei realizate de social-democraţi a celor 500 de zile ale Guvernării de tristă coaliţie. Ieri, la Constanţa, tinerii ...
Deputatul PSD Alexandru Mazăre a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că guvernarea este în colaps prin prisma faptului că, în ultima perioadă, mai multe proiecte de legi promovate de Guvern nu au fost votate în Parlament de aleşii partidelor din arcul guvernamental. ”Au probleme mari în ...
Scandalul generat de insecuritatea subiectelor pentru testele naţionale a costat-o pe Paloma Petrescu funcţia de secretar de stat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEdC). Directorul Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare (SNEE), Adrian Stoica şi-a dat demisia la sfîrşitul săptămînii trecute ...
Taximetriştii, în stradă, alături de investitorii şi angajaţii din turism Peste 1.000 de angajaţi şi investitori din industria hotelieră de pe litoral au ieşit ieri în stradă, mişcare fără precedent în acest sector de activitate. Principala nemulţumitre a investitorilor şi angajaţilor ...
Războiul stelelor” s-a mutat de pe ecrane... pe plaja din Mangalia. Fotbalişti vechi şi noi, cîntăreţi şi politicieni, au intrat de joi într-o înverşunată luptă cu adversarii, nisipul şi soarele arzător. Scopurile: victoria pe teren şi berea de după meci! Duelul sezonului, dintre Steaua şi Rapid ...
Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID), care aplică “Iniţiativa Naţională pentru Transparenţă Parlamentară“, program naţional de reformă parlamentară, finanţat de Ambasada SUA, Ambasada Britanică şi Ambasada Germaniei, a organizat, ieri, o întrevedere la care au participat ...