JUNIORII ACADEMIEI HAGI AU ADUS VICTORIA PENTRU ROMÂNIA În primul meci de verificare între reprezentativele under 16 ale României şi Moldovei, selecţionata pregătită de Adrian Bumbescu s-a impus, în deplasare, cu 3-1. Golurile României au fost reuşite de doi dintre componenţii Academiei de Fotbal ...
Nouă juniori ai Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” au fost convocaţi în această săptămână la loturile reprezentative de juniori Under 16 şi Under 17. La reprezentativa U17, unde selecţioner este fostul internaţional Nicolae Ungureanu, pentru cele două teste pe care tricolorii le vor susţine ...
Plaja Casino din staţiunea Mamaia a găzduit sâmbătă dimineaţa Aqua Challenge Mamaia 2012, a doua ediţie a celui mai important maraton de înot în ape deschise din România, organizat de Clubul Sportiv Atena, patronat de singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, constănţeanul Răzvan ...
După patru ani de pauză, tradiţionala regată Trofeul “Tomis” a programat, la sfârşitul săptămânii trecute, a 51-a ediţie, organizată în Portul Tomis de către unul dintre cele mai vechi cluburi de yachting din România, Yacht Club Regal Român, cu sprijinul Tomis Marina Management. La startul ...
În doar trei ani de la înfiinţare, Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” a devenit cel mai puternic centru de juniori din România. Clasările pe podium la toate campioantele naţionale de juniori, participarea cu succes la puternice turnee internaţionale, precum Mundialito, Memorialul “Pedja şi ...
Declarată în acest an, datorită performanţelor reuşite încă de la înfiinţare, “Cel mai bun club şi cel mai bun centru de creştere, iniţiere şi formare a copiilor şi juniorilor din ţară“, Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” a dorit să-şi răsplătească jucătorii prin acordarea ...
Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” a iniţiat în urmă cu puţin timp un nou proiect, menit să-i motiveze şi mai mult pe tinerii jucători. Astfel, antrenorii grupelor de juniori republicani A şi B şi tehnicianii grupelor de juniori C, D şi Cupa Hagi-Danone vor numi, săptămânal, cei mai buni ...
Sport tradiţional în oraşul de la ţărmul mării, yachting-ul a fost în prim plan la Constanţa, la finalul săptămânii trecute zeci de veliere luptându-se pentru două trofee importante, Trofeul “Cupa de Toamnă”, acordat de către Asociaţia Judeţeană de Yachting Constanţa clubului cu cele mai ...
Timp de trei zile, în perioada 26-29 mai, Lacul Techirghiol a găzduit a doua ediţie a regatei “Cupa Copilului” la yachting, competiţie internaţională organizată de Clubul Nautic Român, cu sprijinul Consiliul Judeţean Constanţa, Fundaţiei pentru Dezvoltarea Sportului Constănţean, Direcţiei ...
Tradiţionalul turneu de tenis Cupa “Mamaia IDU” a continuat, ieri, la Baza sportivă Tenis Club IDU din Mamaia cu fazele superioare ale probelor feminine şi masculine de la categoriile 14 ani şi 16 ani, dar şi cu partidele din primul tur ale tablourilor principale la categoriile 10 şi 12 ani. Din ...
Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din localitatea constănţeană Ciocârlia, şi-a pierdut viaţa, duminică seara, după ce a fost lovit de o maşină în timp ce mergea pe mijlocul şoselei. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR) spun că Alexandru Stoica, de 36 de ani, din Cobadin, aflat la ...
Şase tineri sînt cercetaţi de lucrătorii Secţiei 1 Poliţie, după ce, ieri dimineaţă, au făcut scandal într-un autobuz al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa (RATC) şi au lovit un controlor. Potrivit anchetatorilor, Ionuţ Ghiţă, de 18 ani, din comuna Grădina, Marian Alexandru Stoica, de 22 ...
La sfîrşitul săptămînii trecute a luat sfîrşit Cupa Federaţiei la Box, competiţie pe echipe înfiinţată anul acesta de FR Box. Echipa Dobrogei, antrenată de Nicu Chioveanu, Marcelică Tudoriu şi Ilie Dascălu, a disputat finala mică, la Focşani, pierzînd cu 23-17 în faţa Moldovei. Ambele formaţii au ...
CS Tomis vizează prima victorie a sezonului Fără niciun punct acumulat în primele două etape ale campionatului, formaţia feminină de handbal CS Tomis nu-şi mai permite paşi greşiţi în Liga Naţională. Elevele lui Mircea Bucă şi Dumitru Muşi speră să spargă gheaţa şi să bifeze prima victorie ...
Prima ediţie a Festivalului „Laura Stoica” începe astăzi, la Sala Ministerului de Interne din capitală, urmînd să se desfăşoare pînă pe data de 10 octombrie. Festivalul va avea două zile de concurs şi una dedicată Galei Laureaţilor. În prima zi a festivalului, invitaţi speciali în recital ...
Adrian Enache, Daniel Iordăchioaie, Nico sau Ovidiu Komornyic vor concerta în spectacolul intitulat „Voi şi noi pentru ei!”, al cărui scop este strîngerea de fonduri pentru prima ediţie a festivalului „Laura Stoica”. Concertul este programat pentru data de 21 iunie, la Centrul Cultural al ...