Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reîntâlnire cu melomanii constănţeni. „Obsesii” şi virtuozităţi muzicale

Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius

Cultură 24 Mai 2012 / 00:00 434 accesări

În sala ce găzduieşte un concert „Stradivarius” se intră ca într-un templu: sfioşi, cu inima bătând de emoţie, pregătiţi pentru momentul care va urma, cu telefoanele închise, fără produse şi ambalaje... foşnitoare. Aceste lucruri ar fi trebuit să le ştie şi cei care au răspuns, marţi seară, invitaţiei lui Alexandru Tomescu de a petrece o oră şi jumătate în compania viorii Stradivarius şi a Sonatelor lui Eugène Ysaÿe.

SUNET ŞI MIŞCARE Atipic, fără acompaniament de pian, recitalul oferit de violonistul Alexandru Tomescu, parte a Turneului Naţional „Stradivarius”, „Obsesii”, s-a desfăşurat în sala Casei de Cultură a Sindicatelor în semi-întuneric. Doar sunetul viorii Stradivarius a răzbătut până sus, în ultimul rând al încăpătoarei săli, luminând spiritul şi curgând prin vene. Concomitent cu spectacolul oferit de sunet, publicul s-a putut bucura de o simfonie vizuală, silenţioasă, dar extrem de sugestivă: momente de teatru non-verbal susţinute de actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru. Discipoli ai lui Dan Puric, cei doi tineri artişti au redat prin mişcare zbaterile, suişurile, coborâşurile şi binefacerile creaţiei. Din programul serii nu au lipsit nici proiecţiile video, conceptul întregului spectacol fiind creat de Ioana Drăgulinescu de la Quartz Media Production.

Seria de şase sonate pe care muzicianul belgian Eugène Ysaÿe le-a dedicat prietenilor săi, Jozsef Szigeti, Jacques Thibaud, George Enescu - Sonata a III-a, Fritz Kreisler, Mathieu Crickboom şi Manuel Quiroga, au reprezentat darul oferit melomanilor, anul acesta, de către Alexandru Tomescu. De altfel, numele turneului a împrumutat titlul celei de-a doua sonate, „Obsession”, dedicată lui Jacques Thibaud, prieten şi discipol al lui Ysaÿe.

VIGILENŢĂ Îmbrăcaţi în costume impecabile, fără a atrage prea mult atenţia, patru agenţi de pază au urmărit din sală, dar şi din spatele cortinei fiecare mişcare a spectatorilor, pentru ca vioara Stradivarius Elder-Voicu, obiect de patrimoniu, să nu trezească... poftele nelegiuiţilor.

AUTOGRAFE La finalul concertului, tânărul violonist Alexandru Tomescu, care a debutat pe scena constănţeană la vârsta de nouă ani şi cei doi actori, Ana Pepine şi Paul Cimpoieru, au oferit autografe tinerilor, pe CD-uri şi pe jurnalul de sală. Surprinzător, printre cei mai înfocaţi admiratori ai lui Tomescu şi ai viorii Stradivarius s-au numărat copiii şi tinerii care descifrează tainele muzicii clasice. Cu aceştia, Alexandru Tomescu a vorbit... cordial, ca de la artist la artist, răspunzând cu amabilitate întrebărilor şi „solicitărilor” tuturor admiratorilor care au dorit să aibă o amintire din cadrul celei de-a V-a ediţii a Tuneului Naţional „Stradivarius”, ce cuprinde 16 oraşe.

DUPĂ CONCERT... TEATRU À LA PURCĂRETE La Casa de Cultură a Sindicatelor, evenimentele de excepţie continuă, astăzi, de la ora 20.0, alături de „Femeia care şi-a pierdut jartierele”, de Eugène Labiche, în regia maestrului Silviu Purcărete. În distribuţia comediei, publicul îi va regăsi pe Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi Mihaela Teleoacă/ Dorina Chiriac. Preţul integral al unui bilet este de 80 de lei, iar oferta „doi pe un bilet”, adresată pensionarilor, elevilor şi studenţilor, este încă disponibilă.

Taguri articol


12