Comunitatea tradiţională marchează, anual, pe 17 martie, „Alexiile”, sărbătoare populară prin care se celebrează triumful primăverii şi revenirea la viaţă a vieţuitoarelor mărunte. Sărbătoarea coincide cu prăznuirea Cuviosului Alexie, „omul lui Dumnezeu”, personaj real din hagiografia creştină.

Despre semnificaţia zilei de 17 martie au aflat şi elevii clasei a III-a A, de la Şcoala „Remus Opreanu”, coordonaţi de învăţătoarea Enuţa Rotaru, în cadrul cercului de „Cultură tradţională” de la Palatul Copiilor, sub îndrumarea specialistului Gabriela Barbu. Copiii au aflat legendele care circulă pe seama lui Alexie, cel numit „omul lui Dumnezeu” sau „Alexie cel cald” şi au colorat planşe cu „gângăniile” care vestesc primăvara şi încep să-şi facă apariţia din această zi.

Pe seama acestui personaj spectaculos, celebrat astăzi, în comunitatea tradiţională, circulă două legende. Prima legendă explică legătura care există între obiceiurile legate de Sfântul Alexie şi gângănii. Pentru că oamenii erau necăjiţi de gângănii, Dumnezeu le-a închis într-o cutie pe care i-a dat-o unui om, pe numele său Alexie, să o arunce în mare, cu interdicţia de a o deschide. Pe malul mării, neputându-şi înfrânge curiozitatea, tânărul a deschis cutia din care au ieşit gângănii care s-au ascuns prin iarbă, în nisip, printre pietre, prin crăpăturile lemnului şi chiar în adâncul mărilor. Pentru a fi pedepsit, Dumnezeu l-a transformat pe Alexie într-un cocostârc, ca să umble toată viaţa pentru a prinde gângănii. De atunci, aceste vietăţi stau ascunse prin găuri şi crăpături, de la Ziua Crucii (14 septembrie) până la Sfântul Alexie.

În tradiţia populară, „Alexie cel Cald” dezgheaţă pământul, aduce căldura şi vremea bună. Se zice că de Alexii se zbat pentru prima dată peştii în apă, iar pescarii, pentru a avea norc la pescuit, trebuie să postească toată ziua. În comunitatea tradiţională, de „Alexii” trebuie să cânte pentru prima dată broaştele, semn că primăvara va fi frumoasă şi nu va mai ninge, nici nu va mai îngheţa. Tot astăzi, pământul se deschide pentru şerpi.

Cea de-a doua legendă, cu semnificaţie religioasă, îl prezintă pe Alexie, fiu al unui împărat, deosebit de cuminte şi respectuos, inclusiv cu argaţii de la curtea tatălui său. Căsătorit în pofida dorinţei sale, în noaptea nunţii, tânărul renunţă la hainele de sărbătoare şi, îmbrăcându-se în haine ponosite, ia drumul mănăstirii, călugărindu-se. La moartea ecumenului, călugării consideră că Alexie, pentru harul şi smerenia sa, trebuie să îi fie succesor, însă tânărul care renunţase de mult la slava lumească, leapădă hainele monahale şi se întoarce la moşia tatălui său, unde se tocmeşte argat. În ziua morţii sale, clopotele au început a bate singure, iar cuviosul Alexie a fost găsit în coliba sa, înconjurat de lumânări aprinse. Din scrisoarea pe care o lăsase, prevestindu-şi sfârşitul, părinţii află care îi este adevărata identitate. De atunci, la cununie, preotul îi întreabă de trei ori pe miri dacă vor să se căsătorească, pentru „ca să nu fie cineva cununat ca Sfântul Alexie fără voia lui”.