Regizorul mexican Alfonso Cuaron a primit premiul Sindicatului Regizorilor Americani, DGA, pentru thrillerul spaţial ”Gravity”, ceea ce îi asigură un avans important în cursa pentru premiile Oscar. ”Este o onoare pe care o primesc cu umilinţă. Continui să am o admiraţie adolescentină faţă de unii regizori şi mă emoţionează ideea de a vorbi cu ei”, a mărturisit cineastul mexican la ceremonia decernării premiilor DGA - Directors Guild of America - desfăşurată sâmbătă, la Los Angeles. Alfonso Cuaron, în vârstă de 52 de ani, a fost preferat în faţa lui Paul Greengrass (”Captain Philips”), David O. Russell (”American Hustle”), Steve McQueen (”12 Years a Slave”) şi Martin Scorsese (”The Wolf of Wall Street”).
În ultimii zece ani, laureaţii DGA au obţinut şi Oscarul pentru cea mai bună regie, cu excepţia notabilă a lui Ben Affleck, distins anul trecut de sindicat pentru pelicula sa ”Argo”, dar care nu a fost nominalizat la Oscar pentru regie.