Cînd se află în joc interesul parţial, adică, vreau să zic, cel de grup, care, evident, nu include şi problemele de interes general, nu mai contează cît de dubioasă sau de imorală este o alianţă politică. Pentru domnii care bat palma prin diverse unghere ale politichiei, importante sînt satisfacţiile de moment şi realizarea unor obiective personale pe durată nederminată. Prin durată nedeterminată înţelegem cît le este lor bine. Alianţele de conjunctură reprezintă de multe ori expresia sinceră a disperării pe care o trăiesc cei care simt cum le alunecă puterea printre degete. Aceasta este, în prezent, trăirea naturală care a pus stăpînire pe partidul prezidenţial, care, iată, a ajuns să se compromită după înţelegerea făcută, la botul calului, cu PNG. E clar că, mizînd pe cele patru voturi anemice ale partidului lui Gigi Becali, zis şi “geamantanul cu bani”, consilierii PD-L de la Primăria Capitalei plănuiesc, încă de pe acum, cum să-i scoată peri albi lui Sorin Oprescu. De altfel, dacă ne întoarcem la oile noastre politice din Constanţa, vom constata că tactica de dezbinare şi boicot, atunci cînd apa nu vine la moara lor, este una caracteristică fruntaşilor PD-L. Pe plan local, sînt cunoscute frecuşurile liberalo-democrate care au transformat, în cele din urmă, Alianţa DA, într-o zdreanţă. Şi atunci, ca şi acum, oamenii preşedintelui mizau pe mica ciupeală şi pe alianţe de conjunctură. Graba cu care, de această dată, la Bucureşti, pedeliştii au căzut la picioarele lui Becali, umilindu-se într-un hal fără de hal, spune multe despre viitorul cu sughiţuri pe care îl are în faţă ceata lui Boc. Ca să nu mai vorbim de dezastrul înregistrat, acum, la cald, în materie de imagine, efectele urmînd a fi resimţite la alegerile parlamentare din acest an. Este de neacceptat ca preşedintele Băsescu, marele nostru luptător împotriva corupţiei, dragul de el, să fie asociat cu un personaj ca Becali, al cărui nume reprezintă biografia şi introducerea romanţată a unor scandaluri pe care le cunoaşte întreaga opinie publică. În ultimii doi ani, relaţia dintre cei doi a oscilat între dragoste la zero grade şi divorţul în stil italian. Este, oare, necesar să trecem în revistă momentele de apogeu în care preşedintele chefuia, după nu ştiu care meci de fotbal, şi spărgea seminţe la unison cu Becali? Ca, după risipirea momentelor de tandreţe reciprocă, domnul Becali să-l facă pe prezident ca la “Nufărul”! Să se fi risipit aiurea mîndria şefului de stat, omul care umblă tot timpul la el cu “lista neagră” a ziariştilor care îl critică?! Adevărul este că, atunci cînd eşti prins cu uşa capitonată, şi sînt convins că înţelegeţi sensul, o laşi mai moale cu mîndria personală şi cu diverse alte ifose prezidenţiale. Nu am nicio îndoială că Primăria Capitalei reprezintă un punct nevralgic care-l doare rău de tot pe preşedinte. E posibil ca, într-un viitor foarte apropiat, moştenirea lăsată de Traian Băsescu şi domnul Videanu, care, curios, face o gălăgie de nedescris, să ne fie etalată în adevărata ei splendoare. De-abia acum, chiar dacă nu s-a dezmeticit pe bune, partidul prezidenţial a realizat că Oprescu este un chirurg care, la nevoie, ştie să taie în carne vie. Într-o astfel de situaţie, cele patru voturi ale lui Becali nu valorează nici cît un algocalmin…