La nici 20 de ani, Denis Alibec se poate mândri cu o performanţă realizată de foarte puţini fotbalişti români. Puştiul crescut de FC Farul a debutat în Serie A în tricoul uneia dintre cele mai galonate echipe ale Italiei, Internazionale Milano, actuala campioană a Europei. După ce s-a încununat cu titlul mondial la nivel de club, Alibec a sosit acasă, la Mangalia, într-o scurtă vacanţă de Sărbători. „Nicăieri nu este mai frumos ca acasă. Doar că stau cam puţin, pentru că trebuie să revin la Milano. Mă bucur că am petrecut Crăciunul cu mama şi am gustat din mâncărurile preferate. Nu am făcut însă excese, pentru că riscam să pun câteva kilograme în plus”, a povestit atacantul interist. Noul copil-minune oferit de fotbalul constănţean pare să fi împrumutat din maturitatea colegilor săi din vestiarul milanez. Lăudat atât de Jose Mourinho, cât şi de Rafael Benitez, Alibec speră să prindă un loc în lotul mare al Interului şi în retur, iar din vară să-şi găsească o echipă unde poate juca mai mult. „Cred că 2010 a fost un an extraordinar pentru mine. Pe lângă meciurile bune de la tineret, unde am marcat destul de des, am reuşit să debutez în Serie şi am fost în lotul Interului la Campionatul Mondial al cluburilor. La început am avut emoţii mari, pentru că am ajuns în acelaşi vestiar cu nume mari din fotbalul mondial, dar am trecut peste ele. M-a ajutat şi Cristi Chivu, care m-a încurajat de fiecare dată. Sunt conştient însă că am ajuns la prima echipă şi pentru că au fost mulţi atacanţi accidentaţi şi îmi va fi greu să rămân acolo. Dacă nu voi confirma până la sfârşitul sezonului va trebui să-mi caut o altă echipă, pentru că vârsta nu îmi mai dă dreptul să joc la echipa de tineret a clubului. Până atunci, îmi doresc să câştig titlul în Italia şi Liga Campionilor cu Inter”, a mărturisit atacantul constănţean, care va împlini 20 de ani pe 5 ianuarie.
Cel mai scump transfer din istoria Farului, după ce Inter a plătit 800.000 de euro pentru achiziţionarea sa, Alibec nu a uitat de unde a plecat şi speră ca formaţia de pe litoral să revină în prima ligă. „Îmi pare rău că Farul este în liga secundă, la jumătatea clasamentului. Am păstrat legătura cu foştii mei colegi, dar cei mai mulţi şi-au găsit alte echipe. Din actualul lot îi ştiu pe Barbu şi Paşcovici, alături de care am jucat. Sper ca lucrurile să se rezolve şi Constanţa să aibă din nou echipă în Liga I”, a adăugat atacantul campioanei Italiei. Alibec pleacă azi în Italia, întrucât Seria A programează prima etapă pe 6 ianuarie. Cu această ocazie, constănţeanul va face cunoştinţă cu noul său antrenor, brazilianul Leonardo, numit pe banca tehnică a Interului în urmă cu câteva zile. „Sper ca Leonardo să mizeze pe tineri şi să primesc şansa să arăt ce pot”, a încheiat Alibec.