Aproape 20.000 de locuitori din zona de nord a muncipiului Medgidia beneficiază, din aceste zile, de servicii mai bune în ceea ce priveşte furnizarea apei potabile, care au fost modernizate de Primărie, care a finalizat lucrările pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apă din zona de Nord. Lucrările au fost realizate prin programul de infrastructură al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), derulat prin „programul privind reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă, a sistemelor de canalizare şi a staţiilor de tratare a apei potabile şi de epurare a apei uzate” pentru localităţile cu o populaţie de până la 50.000 de locuitori”. Potrivit primarului Marian Iordache, investiţia, derulată pe o perioadă de 24 luni, a constat în: reabilitarea reţelei de aducţiune „PEID 400” pe o lungime de 2.700 metri liniari, reabilitarea reţelei de distribuţie în lungime de 12.575 de metri liniari pe străzile din zona nord a municipiului Medgidia. Finanţarea proiectului s-a realizat din bugetul MDRT în baza acordului-cadru de împrumut încheiat între România, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi din bugetul local al municipiului Medgidia, iar valoarea totală este de 11.249.000 de lei.