NECESITATE Pe lângă multe altele, sistemele de alimentare cu gaze au devenit o necesitate și pentru locuitorii din mediul rural. Tot mai multe comune din județ încearcă să instaleze asemenea sisteme care ar ușura mult viața oamenilor. Unora le-a reușit. În comunele 23 August și Costinești se lucrează de zor la aceste sisteme. Totuși, sunt și localități unde abia se elaborează documentația necesară unui asemenea proiect. La Chirnogeni, de exemplu, autoritățile au în plan de mai bine de un an instalarea unui sistem de alimentare cu gaze, însă au fost puțin descurajate de precedentele nu tocmai fericite. „Ne tot chinuim de un an de zile să tragem gaze în localitate. Problema este că procedurile sunt un pic greoaie, sunt necesare o mulțime de documente și studii. În plus, ne-a descurajat faptul că toți cei care au încercat înaintea noastră să facă asta au avut dificultăți la licitații. Nu s-au prezentat constructorii”, a spus primarul Gheorghe Manta. Liderul administrației a mai zis că, la bugetul local, s-ar găsi bani pentru studiul de fezabilitate, în ciuda cheltuielilor neprevăzute pe care le-a avut din cauza inundațiilor.
SPERANȚE De aceea, autoritățile vor încerca în continuare să întocmească un proiect pentru instalarea unei rețele de gaze. Asta cu atât mai mult cu cât în sprijinul acestui demers vine și un studiu de piață făcut de o firmă de profil, care arată că ar exista suficienți consumatori care să se racordeze la rețea. „Consumatori ar fi și din rândul celor casnici, și din rândul agenților economici. Oricum vor fi racordate și instituțiile publice, așa că și-ar dovedi eficiența economică”, a explicat primarul. Din acest motiv, administrația este hotărâtă să ducă mai departe proiectul, în speranța că va avea mai mult noroc decât celelalte localități. „Până la urmă o să depunem proiectul, în speranța că o să avem mai mult noroc decât ceilalți. Am înțeles că cei care trag gaze în 23 August și Costinești vor să tragă în tot județul. Deci mai avem o speranță”, a afirmat Manta.