Alimente cu termenul de valabilitate expirat, găsite la o grădiniță

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alimente cu termenul de valabilitate expirat, găsite la o grădiniță

05 Aprilie 2016 / 16:07 435 accesări

Ouă, pulpe de pui dezosate şi fasole cu termenul de valabilitate expirat au fost găsite de inspectori ai DSP, DSVSA, ISJ şi ITM, în urma unor verificări, la Grădiniţa cu Program Prelungit Albeştii Ungureni din judeţul Argeş.

Produsele au fost retrase de la consum, iar firma care furniza alimentele pentru grădiniţă a fost amendată cu 20.000 de lei.

"În perioada 21 martie - 1 aprilie, echipele mixte de control au verificat 46 de entităţi (şcoli, grădiniţe, licee, firme de catering). În urma controalelor, au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de aproximativ 48.000 lei şi 42 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment. La Grădiniţa cu Program Prelungit Albeştii Ungureni au fost găsite alimente (45 de ouă, 1 kg pulpe dezosate şi 1 kg fasole) cu termenul de valabilitate expirat, acestea fiind retrase de la consum", a declarat, pentru Mediafax, prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare.

Şi la alte unităţi de învăţământ au fost constatate nereguli.

"Au mai fost constate şi alte deficienţe, printre care amintesc: nu se păstrează probele alimentare din meniurile servite; masa se serveşte în sala de clasă, neexistând o sală de mese; nu se calculează necesarul zilnic de calorii şi substanţe nutritive; nu se avizează meniul de către un cadru medical; lipsa controlului medical periodic pentru personalul care serveşte masa; personalul de deservire nu are cursuri de igienă; nu se face dovada realizării dezinfecţiei, dezinsecţiei, deratizări; lipsă autorizaţie sanitară de funcţionare pentru obiectul de activitate desfăşurat; nu deţine document de înregistrare sanitar – veterinară", a mai precizat aceeaşi sursă.

Controalele vor continua şi în săptămânile următoare.



12