În perioada 9 - 15 martie, inspectorii Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa au efectuat aproape 150 de controale în unităţile din industria agro-alimentară din judeţ. Au fost controlate atît unităţile de producţie, pieţele şi depozitele alimentare, cît şi farmaciile veterinare, laboratoarele de cofetărie - patiserie, fabricile de pîine sau alcool. Pe lîngă nerespectarea condiţiilor de igienă referitoare la depozitarea, manipularea şi comercializarea produselor alimentare, reprezentanţii DSVSA au constatat că multe unităţi controlate nu aveau documentele de provenienţă a mărfurilor sau autorizaţii de funcţionare. În urma verificărilor au fost confiscate şi retrase de la vînzare 1.675 kg de carne, 1.406 litri de lapte, 1.008 kg de peşte şi 655 kg de produse de patiserie în valoare totală de 42.235 de lei. De asemenea, inspectorii DSVSA au aplicat o amendă în valoare de 6.000 de lei, şase avertismente şi şapte ordonanţe de interzicere ale activităţii în depozite alimentare, cabinete şi puncte farmaceutice veterinare.