Alimentele nu se vor scumpi substanţial!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministrul Agriculturii ne linişteşte

Alimentele nu se vor scumpi substanţial!

Social 04 Ianuarie 2010 / 00:00 521 accesări

În contextul anunţatelor scumpiri de la începutul acestui an şi al ordonanţei de urgenţă a Guvernului, care, printre altele, elimină toate subvenţiile pentru agricultori, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a declarat că nu crede că în perioada următoare vom asista la o creştere substanţială a preţurilor la produsele alimentare, reiterând că vrea să obţină o suplimentare a resurselor pentru Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR). \"Din punctul meu de vedere, nu ne putem aştepta la o creştere a preţurilor produselor alimentare, o creştere aşa cum se vehiculează, din următorul motiv - argumentul forte folosit este acela că vor dispărea subvenţiile. Este adevărat, vor dispărea nişte subvenţii (pentru porc, pasăre şi legume - n.r.), însă noi încercăm să le înlocuim cu altceva. Nu trebuie să uităm faptul că fermierii primesc cea mai mare parte a subvenţiilor în sistemul european, iar aceste subvenţii în sistem european, aceste plăţi financiare la hectar, cresc an de an până în 2015, când vom atinge nivelul mediu din UE”, a spus ministrul. El a precizat că, probabil, va exista undeva o influenţă legată de creşterea preţului la energie, însă această influenţă poate fi foarte mică. \"(...) Nu trebuie să uitaţi faptul că produsele care vor suferi cea mai creştere la preţuri, şi mă refer aici în special la produsele de origine animală, sunt furnizate din importuri sau din comerţ intracomunitar (…)\", a explicat el.

SCUMPIRI ANUNŢATE CU PÂNĂ LA 25%. Amintim că marii producători estimau, la sfârşitul lui 2009, că preţul cărnii de pui va creşte cu până la 20%, ca efect al neacordării subvenţiilor, iar unii producători ar putea chiar să renunţe la această activitate. De asemenea, aceştia spuneau că şi preţul cărnii de porc se va majora cu până la 25%, încă din primele luni din anul 2010, dacă România nu va obţine din partea Comisiei Europene o prelungire a perioadei în care se pot acorda ajutoarele de stat.

CELE CINCI PRIORITĂŢI ALE MINISTRULUI. Mihail Dumitru a specificat că are o listă de cinci priorităţi pe termen scurt pe care va încerca să le rezolve odată cu preluarea portofoliului: înlocuirea subvenţiilor care au dispărut de la 1 ianuarie 2010 (pentru porc, pasăre şi legume - n.r.); acordarea la timp a subvenţiilor din agricultură; asigurarea finanţării sectorului agricol; descentralizarea şi modernizarea aparatului agricol al României (apropierea serviciilor agricole de fermieri); lucrul cu fermierii, pentru a determina asocierea lor în grupuri de producători şi a creşte forţa lor de negociere pe lanţul agro-alimentar.



12