Mijlocaşul Alin Stoica, ultima oară la Poli Timişoara, ar putea reveni în campionatul Belgiei, de unde a primit o ofertă pentru a evolua la Standard Liege, deşi iniţial se părea că va evolua sub comanda lui Ioan Andone, la formaţia cipriotă Omonia Nicosia. Andone a explicat că tratativele cu Alin Stoica nu s-au încheiat, el aflîndu-se însă în Belgia, pentru a analiza propunerea primită din partea grupării Standard Liege. De serviciile mijlocaşului român s-a arătat interesat şi clubul Panathinaikos Atena. Omonia Nicosia se află în căutarea unui fundaş central, principala ţintă a lui Ioan Andone fiind Thanasis, de la Olympiakos Pireu. Site-ul cipriot notează însă că, în cazul în care nu se va primi un răspuns din partea acestuia, Omonia şi va îndrepta atenţia către unii jucători români doriţi de Ioan Andone.