Judoka Alina Dumitru va intra pe 25 august în posesia unei maşini Hover, promisă de Alexandrion, unul dintre sponsorii Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, fiecărui medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing. Alina Dumitru va avea ocazia să îşi aleagă maşina în cadrul unei vizite oficiale la fabrica Great Wall Motors (producător Hover) din Baoding, China. Pentru titlul olimpic cucerit la categoria 48 kg, prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc va mai primi 70.000 de euro de la Guvern, potrivit Legii Sportului, 10.000 de euro de la Niro, un alt sponsor al COSR, precum şi un premiu din partea Clubului Sportiv Steaua, la care este legitimată. Premiul de la club poate fi cel mult jumătate din suma primită de la Guvern. La acestea se mai pot adăugă bani şi premii de la diverşi sponsori.