Călare pe o grămadă de jucării, alintatul poporului ne spune că s-ar putea să nu mai candideze! Vestea a căzut ca un trăznet peste ţară. A scăzut natalitatea. Ne-am afundat şi mai mult în criză. S-a intensificat seceta. Clasa muncitoare a căzut pe gînduri. Cum, bre, chiar nu mai candidează? Cadrele didactice au izbucnit într-un plîns de-a dreptul isteric. Si nouă cine ne mai măreşte salariile cu 50 la sută? Şoimii patriei au rămas fără aripi. Deziluzie totală. “Pentru cine am învăţat noi atîtea poezii şi cîntece patriotice?” Mai mulţi intelectuali şi-au pus pixul în cui. Fără alintatul la putere, se pierde esenţa existenţei noastre naţionale. Acum, ce-i drept, şi alintatul este şmecher. Călărind munţii, aşteaptă să scriem cu oi “Candidează! Pe noi cui ne laşi?” Meşteşugul lozincilor cu oi îl stăpîneşte bine doar domnul Flutur, care, iată, încă mai are aripioare! După declaraţia sa ambiguă, alintatul poporului spera să se decreteze doliu naţional în întreaga ţară. Alintatului îi place să se joace cu nervii susţinătorilor săi. Unul dintre ei este nea’ Alecu, cel care tunde oaia şi berbecul. Vreau să spun că anunţul alintatului, care a zis că nu este decis să mai candideze o tură la prezidenţiale, a generat panică printre locatarii saivanelor. “La anul, dacă nu mai candidează alintatul, pe noi cine ne mai tunde?” O întrebare firească ce a pus pe jar turmele de oi din localităţile de reşedinţă unde au fost organizate tîrguri şi festivaluri populare. Nu pot să vă descriu în cuvinte reacţiile gospodinelor din întreaga ţară. În semn de adîncă recunoştinţă, ieri au renunţat pentru 10 minute să se mai uite la telenovelele lor de prînz. E drept, perioada a coincis cu calupul de publicitate. Călare pe jucăriile de la palat, alintatul naţiunii ne-a băgat pe toţi în priză. În ciuda milioanelor de euro aruncate cu nemiluita, nu se mai face turism. Într-o tăcere mormîntală, locuitorii patriei s-au încolonat pe marginea şoselelor. Stau cu ochii împietriţi şi rup petale de flori în prostie. “Candidează, nu candidează…” E, practic, acelaşi ritual cu “Mă iubeşte, nu mă iubeşte”. Indiferent din care punct cardinal privim, întreaga populaţie a patriei pare a fi preocupată de mătănii. Candidează sau nu candidează? Aceasta-i întrebarea. În aceste condiţii de maximă presiune şi tensiune, productivitatea muncii a scăzut vertiginos. Bine că este criză, pentru că, oricum, nu muncea nimeni! Alintatul nu are milă de noi. Vrea să ne ţină în suspans pînă aproape de alegeri. Ne taie pofta de mîncare şi ne surmenează. Proptiţi în ţepele din Piaţa Universităţii, justiţiarii sînt pămîntii la faţă. Dacă alintatul ne lasă cu ochii în soare, atunci, întreb, cu corupţia şi alte alea cine se mai luptă? Înţeleg întrebarea poporului. “Nu candidezi, nu candidezi, da’ pe noi cui ne laşi?” În ce priveşte candidatura, e clar că alintatul se joacă singur de-a baba oarba. Legat la ochi, încearcă să ia la palme partidele care nu-i plac.