All inclusive pentru turiştii de pe litoralul românesc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

All inclusive pentru turiştii de pe litoralul românesc

Eveniment 10 Iulie 2008 / 00:00 894 accesări

Dacă anii trecuţi serviciile all inclusive erau practicate mai mult de hotelurile din staţiunile turistice din străinătate, iată că, începînd cu luna iulie a acestui an, şi pe litoralul românesc demarează sejururile all inclusive. Pachetul poate fi achiziţionat prin intermediul agenţiilor de turism din ţară şi din străinătate, la un preţ similar sau chiar mai mic decît cel practicat de unităţile de cazare din Bulgaria. Un sejur printr-o agenţie de turism costă 446 de euro de persoană, 7 nopţi all inclusive, 4 stele la Nisipurile de Aur, în Bulgaria şi numai 423 de euro la un hotel din Mamaia, cu aceleaşi standarde şi servicii. „S-a dat startul la all inclusive şi pe litoralul românesc. Anul acesta sînt aproximativ zece hoteluri care practică această politică, dintre care trei sînt în staţiunea Mamaia. Restul sînt în Costineşti, Neptun, Jupiter şi Saturn. Serviciile incluse în pachetul turistic variază de la o unitate hotelieră la alta, în funcţie de resursele materiale şi financiare ale acesteia”, a declarat preşedintele Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului „Litoral”, Corina Martin. Pe lîngă cazare, turiştii români şi străini mai pot beneficia de trei mese pe zi, băuturi gratuite la bufetul hotelului, acces la piscină şi internet. Mesele sînt servite sub formă de bufet suedez, fiecare persoană putînd alege din sortimente diferite de mîncare. „Cererea de servicii all inclusive a venit, în special, din partea agenţiilor de turism din Germania, dar şi agenţiile româneşti au îmbrăţişat această idee. Mulţi dintre românii care şi-au petrecut concediile în străinătate s-au obişnuit cu ideea de all inclusive. Familiile cu copii preferă să ştie că vor găsi totul într-un singur loc şi nu vor fi nevoiţi să caute un restaurant prin toată staţiunea”, a declarat proprietarul hotelului „Modern”. În plus, turistul este avantajat pentru că îşi poate calcula mai bine bugetul necesar pentru vacanţă. El nu mai trebuie să îşi facă griji în ceea ce priveşte tariful practicat de restaurante şi nici nu mai pierde timp în căutarea unor facilităţi precum accesul la internet. În prezent, în Mamaia, gradul de ocupare este de 100%, fiind înregistrate creşteri importante ale numărului de turişti şi în staţiunile din sudul litoralului, mai ales în Saturn, Eforie Nord, Neptun, Jupiter, Costineşti şi Venus.



12