Alocări guvernamentale pentru lucrări restante

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bani pentru primari

Alocări guvernamentale pentru lucrări restante

Administrație 13 Decembrie 2013 / 00:00 538 accesări

Veşti bune pentru primari. Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a fost suplimentat cu 100 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru lucrările efectuate de primării în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Alocarea banilor a fost decisă, miercuri, de Guvern. Decontarea sumelor va fi efectuată pe baza documentelor justificative transmise de unităţile administrativ-teritoriale. Cu toate acestea, consilierul premierului pe strategii guvernamentale, Mirel Palada, care a prezentat actele normative aprobate de Executiv, a susţinut că nu există alte alocări de bani decât cele prezentate de el. El a prezentat hotătrâri aprobate pentru alocarea, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, de bani pentru judeţul Suceava (10 milioane de lei), judeţul Bacău (10 milioane lei) şi Ministerul Afacerilor Interne (75 milioane lei). În „Monitorul Oficial“ a fost însă publicată, ieri, o Hotărâre de Guvern aprobată miercuri, prin care bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este suplimentat cu 100 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru PNDL. Mai trebuie spus că multe dintre proiecte sunt începute cu mulţi ani în urmă şi nu au fost finalizate din cauza lipsei fondurilor.



12