După ce anul trecut a majorat indemnizaţiile pentru copiii de pînă la trei ani, la prima şedinţă din această săptămînă, Executivul a hotărît să mai adauge cîţiva lei noi la alocaţia de plasament. Decizia face parte dintr-un set de măsuri sociale pentru sprijinirea familiilor cu venituri mici, alocaţia pentru fiecare copil încredinţat, dat în plasament sau asupra căruia s-a instituit tutela fiind majorată cu 4,5%. Prin intrarea în vigoare a noilor reglementări, începînd din acest an, cuantumul lunar al alocaţiei va ajunge la 86 de lei, cei 53.000 de beneficiari urmînd a fi plătiţi din bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. O creştere similară se va aplica, tot din acest an, şi pentru alocaţia familială complementară şi cea de susţinere a familiei monoparentale. Astfel, cuantumul alocaţiei familiale complementare se majorează în cazul familiilor cu un copil de la 34 la 36 de lei, de la 40 la 42 de lei în cazul celor cu doi copii, de la 45 la 47 de lei în cazul celor cu trei minori, în vreme ce familiile cu patru mai mulţi copii vor primi 52 de lei. Pe de altă parte, alocaţia de susţinere a familiei monoparentale se majorează la 52 de lei în cazul familiilor cu un copil, 62 în cazul celor cu doi copii, în timp ce românii care au peste patru copii pot primi pînă la 79 de lei. vechi. De asemenea, limitele de venituri nete lunare pe membru de familie au fost majorate la 176 de lei, aceeaşi creştere fiind aplicată şi pentru alocaţia de susţinere a familiei monoparentale. În acelaşi timp, alocaţia pentru copiii nou-născuţi creşte cu 4,5%, de la 195 la peste 200 de lei, sub incidenţa legii intrînd peste 194.000 de copii. Totodată, fondurile necesare pentru plata ajutorului social în cazul celor aproape 500.000 de beneficiari se ridică la circa 26 milioane de lei.