Alocaţia de stat va creşte pentru toţi copiii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alocaţia de stat va creşte pentru toţi copiii

Eveniment 06 Octombrie 2007 / 00:00 838 accesări

Peste numai trei luni de zile, milioane de copii din întreaga ţară vor putea avea un motiv de bucurie. Măsura majorării alocaţiilor de stat pînă la valoarea de 32 de lei, chiar de la 1 ianuarie 2008, a venit după ce Executivul a aprobat surprinzătoarea creştere a veniturilor pensionarilor pentru începutul lunii noiembrie. Potrivit ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, de aceste alocaţii vor beneficia peste 4,6 milioane de copii, indiferent de situaţia materială a familiilor din care provin. „Am prezentat, încă de săptămîna trecută, proiectul de hotărîre privind majorarea alocaţiei pentru copii. A existat o discuţie în Guvern, care s-a dus într-o dezbatere publică, însă nu am renunţat la intenţia de a ajuta familiile cu venituri mici. Analiza ne-a arătat clar că alocaţia este un drept universal al copilului, indiferent de starea familiei, de starea socială a familiei”, a declarat Păcuraru. Ministrul Muncii a adăugat că pentru a ajuta copiii care provin din familii sărace, va fi elaborat un proiect de lege privind alocaţia pentru familia monoparentală, alocaţia complementară şi alte venituri suplimentare. „Ceea ce vom face însă ca să ajutăm mai mult copiii care provin din familii sărace, alături de alocaţie, vom aduna, într-o formă de ajutor social, toate aceste ajutoare sociale. Pentru familiile ale căror venituri cresc, evident că ajutorul social va fi redus regresiv sau exclus”, a precizat Paul Păcuraru.



12