Sindicatele şi patronatele au fost consultate cu privire la introducerea alocaţiei de 350 de lei în locul trusoului, aceştia susţinând măsura prevăzută în proiectul de OUG pus în dezbatere de Ministerul Muncii, a declarat, ieri, secretarul de stat de la CONPIROM, Dan Matei Agathon. Agathon a precizat că partenerii sociali sunt de acord cu aprobarea proiectului de act normativ, care uneşte două reglementări referitoare la acelaşi lucru, respectiv alocaţii pentru copii. Banii vor fi acordaţi pentru achiziţionarea primelor lucruri necesare copilului. Banii pentru acordarea alocaţiei de 350 de lei vor fi alocaţi, de la bugetul de stat, prin primării, a mai spus reprezentantul patronatelor, la Ministerul Muncii. Mamele ar putea primi pentru fiecare naştere o alocaţie în valoare de 350 de lei, în locul trusoului, potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă. Iniţiatorii proiectului de act normativ precizează că în prezent sunt reglementate două prestaţii sociale care sunt destinate aceluiaşi scop, respectiv sprijinirea familiilor în care se nasc copii. Cele două prestaţii sunt trusoul şi alocaţia pentru nou-născuţi acordată pentru primii patru copii nou-născuţi vii, potrivit Legii 416/2001 privind venitul minim garantat. \"Ţinând cont de faptul că se realizează cheltuieli administrative duble pentru asigurarea celor două prestaţii, se impune modificarea actelor normative menţionate şi instituirea unei singure alocaţii destinate naşterii copilului\", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ. Alocaţia va fi acordată o singură dată, pentru fiecare copil născut, dacă cererea este depusă în cel mult 12 luni de la naşterea copilului. Alocaţia pentru naşterea copilului se acordă şi în cazul copiilor născuţi morţi sau decedaţi ulterior naşterii.