Alocaţii mai mari pentru copiii românilor care muncesc legal în străinătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alocaţii mai mari pentru copiii românilor care muncesc legal în străinătate

Social 19 Iulie 2008 / 00:00 1467 accesări

Copiii românilor care muncesc legal în statele UE pot primi cuantumul alocaţiei de stat care se acordă în ţara în care lucrează părinţii. Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Theodora Bertzi, a declarat că în pofida acestei facilităţi importante, numărul solicitărilor făcute de români este deocamdată redus. Bertzi a precizat că, potrivit Regulamentului European 1408, copiii români care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate pot beneficia de alocaţie de stat mai mare decît cea oferită în ţara noastră. Potrivit documentului european, dacă valoarea alocaţiei în statul în care muncesc unul sau ambii părinţi este mai mare decît în ţara de origine, copilul poate primi alocaţia mai mare. „Spre exemplu, dacă părintele lucrează în Spania şi copilul locuieşte în România, alocaţia se transmite în România. Altfel spus, dacă alocaţia din Spania este mai mare decît în România, statul respectiv plăteşte un complement diferenţial. Copilul ia alocaţia prevăzută de legislaţia din România şi primeşte diferenţa din Spania”, a declarat Bertzi. Dacă părinţii lucrează în ţări diferite, iar copilul rămîne în România, aceştia pot alege alocaţia cea mai mare care se acordă în cele trei state. “Regula de bază este că prestaţia se acordă de către statul în care părintele îşi desfăşoară activitatea. Indiferent de statul membru de reşedinţă al cetăţeanului migrant şi al familiei sale, dreptul e acordat de statul în care îşi desfăşoară activitatea. Dacă copiii se mută cu părinţii într-un alt stat membru, se suspendă plata alocaţiei de stat pentru copii din România, urmînd ca ea să fie plătită de statul în care s-au mutat”, a explicat secretarul de stat. Potrivit datelor înregistrate de Ministerul Muncii, de la 1 ianuarie 2007 au fost suspendate drepturile pentru prestaţii familiale în 1.200 de cazuri, 1.000 dintre acestea fiind alocaţii de stat pentru copii şi 200 indemnizaţii de creştere a copilului. Cele mai multe formulare europene completate de România, în baza cărora se exportă prestaţiile familiale, au fost trimise în Italia (180), Spania (120) şi Germania (aproximativ 40). Cele mai multe solicitări de exportare a alocaţiilor de stat au fost în judeţele Mureş (360), Satu Mare şi Suceava (aproximativ 230 fiecare), Braşov (220) şi Constanţa (170). Secretarul de stat a mai precizat că Regulamentul 1408 se aplică tuturor statelor membre, dar şi în Norvegia, Liechtenstein, Islanda (adică ţările Zonei Economice Europene) şi în Elveţia.



12