Pentru mulţi români intrarea în Uniunea Europeană nu a adus multe modificări în viaţa de zi cu zi, grija zilei de mîine şi a locului de muncă fiind şi acum incertitudini greu de înţeles. Milioane de oameni trăiesc la limita subzistenţei sau în sărăcie extremă, mulţi dintre aceştia neputînd face faţă nici măcar coşului alimentar minim. Nu este o percepţie, ci o realitate confirmată statistic şi care arată faţa unei ţării populată de oameni care trăiesc de pe o zi pe alta. Pentru a ieşi la liman din greutăţile vieţii, numeroşi români au ajuns să trăiască din ajutoarele lunare primite din partea statului, cel mai adesea din veniturile cuvenite celor mici. Statisticile Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei arată că numai anul trecut, peste trei milioane de români primeau alocaţii complementare şi de susţinere, însă dacă adulţii apţi de muncă au obligaţia de a presta muncă în folosul comunităţii, veniturile minorilor au crescut nesemnificativ în ultimii ani. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie (DMSSF) Constanţa, pe lîngă înregistrarea şi verificarea contractelor colective şi rezolvarea conflictelor de muncă declanşate la nivelul societăţilor de pe raza judeţului, instituţia acordă o atenţie deosibită acordării alocaţiilor de stat către beneficiari. "La sfîrşitul lunii trecute aveam înregistraţi peste 47.000 de copii care primeau alocaţii din partea statului. Dacă în privinţa copiilor de pînă la trei ani am acordat alocaţii de 200 de lei pentru 13.635 de beneficiari, dintre care 106 cu handicap, 34.140 de minori au primit drepturi de 25 de lei. Mai mult, am acordat şi alocaţii complementare, de susţinere, alocaţii de plasament, pentru nevăzători sau persoane infectate HIV, numai în privinţa primelor cuvenite mămicilor aflate la prima naştere fiind înregistraţi 486 de beneficiari", a declarat directorul executiv al DMSSF Constanţa, Daniela Dragomir. Pe de altă parte, şi numărul mamelor care primesc indemnizaţii pentru creşterea copilului, reduse la 600 de lei, este în continuă creştere, în baza de date a instituţiei constănţene fiind înregistraţi în prezent 6.635 de beneficiari.