Al-Qaida ameninţă SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Al-Qaida ameninţă SUA

Externe 30 Iulie 2012 / 00:00 386 accesări

Filiala irakiană a reţelei teroriste al-Qaida ameninţă că va comite ”atentate în inima SUA”, iar serviciile de securitate americane cred că organizaţia teroristă încearcă să îşi creeze filiale pe continentul nord-american. ”Arestările din ultima perioadă evidenţiază potenţialul ameninţării pe care o reprezintă al-Qaida pe teritoriul SUA”, afirmă Matthew Olsen, directorul Centrului Naţional american pentru Combaterea Terorismului. ”Există deja celule şi reţele de recrutare a militanţilor terorişti în SUA şi Canada”, atrage atenţia Seth Jones, specialist în activităţile reţelei teroriste al-Qaida. ”Putem spune destul de categoric că filiala irakiană a al-Qaida şi-a consolidat poziţia faţă de cea pe care o avea acum doi ani, chiar dacă principalii lideri ai reţelei din Pakistan au fost eliminaţi”, explică Jones.

PLAN B PENTRU IRAN Consilierul american pentru securitate naţională, Tom Donilon, l-a informat pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, asupra unui plan B al SUA, de lovituri preventive împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, a scris cotidianul israelian ”Haaretz” în ediţia de ieri. Donilon, consilierul preşedintelui Obama, s-a întâlnit cu Netanyahu în urmă cu două săptămâni. ”Donilon a încercat să convingă că SUA se pregătesc serios pentru posibilitatea ca negocierile cu Teheranul asupra programului său nuclear să intre în impas şi că, atunci, va fi necesară o opţiune militară”, afirmă ”Haaretz”. ”Nu comentăm ce se discută în cursul reuniunilor diplomatice cu uşile închise dar articolul este plin de erori factuale”, a declarat un oficial israelian. Această informaţie este publicată în contextul în care candidatul republican la alegerile prezidenţiale, Mitt Romney, s-a întâlnit, ieri, cu o serie de lideri israelieni, la Ierusalim. Romney a criticat politica lui Obama faţă de Iran, promiţând sancţiuni mai severe, dacă va fi ales. Israelul, considerat unica putere nucleară din regiune, un statut asupra căruia menţine ambiguitatea, prezintă programul nuclear iranian ca pe o ameninţare la adresa existenţei sale, referindu-se la declaraţiile repetate ale liderilor Iranului, care prezic sau doresc dispariţia acestuia. Principalii oficiali israelieni, cu Netanyahu în frunte, agită, periodic, ameninţarea cu o operaţiune militară, exprimându-şi îndoielile asupra eficienţei sancţiunilor împotriva regimului de la Teheran.



12