Al-Qaida pare să îşi consolideze prezenţa în Yemen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Al-Qaida pare să îşi consolideze prezenţa în Yemen

Externe 05 Martie 2009 / 00:00 416 accesări

Al-Qaida pare să îşi consolideze prezenţa în Yemen, experţii avertizînd că această ţară ar putea deveni noul fief al reţelei teroriste, după neutralizarea celulelor din Arabia Saudită. ”Toate semnalele merg în această direcţie”, comentează un diplomat străin. După mulţi ani de calm aparent, Yemenul s-a confruntat cu o serie de atacuri împotriva unor clădiri diplomatice, instalaţii petroliere sau turişti străini. Atentatul cel mai grav, comis în septembrie, în faţa ambasadei americane, s-a soldat cu moartea a 19 persoane. După acest atentat, al-Qaida a anunţat fuziunea cu celulele din Arabia Saudită, pentru formarea organizaţiei al-Qaida din Peninsula Arabia. Faptul că militanţii saudiţi s-au asociat cu filiala yemenită confirmă neutralizarea celulelor al-Qaida din Arabia Saudită. ”Este aproape sigur că există un aflux de terorişti în Yemen”, explică un diplomat. ”Teroriştii alungaţi în Afganistan au tendinţa de a se refugia în Yemen”, a continuat diplomatul.

Teroriştii profită de faptul că Guvernul yemenit nu are, practic, control asupra zonelor tribale. În august anul trecut, serviciile de securitate au ucis cinci militanţi al-Qaida într-o astfel de regiune, în guvernoratul Hadramaut. La începutul lunii februarie, preşedintele yemenit, Ali Abdallah Saleh, s-a deplasat la Marib, oraş situat la 170 de kilometri de capitala Sanaa, pentru a le cere liderilor tribali să nu mai accepte militanţi al-Qaida. Însă, reţeaua teroristă profită şi relaţiile ambigue pe care regimul yemenit le are cu mediile teroriste. ”Regimul de la Sanaa are o reacţie ambivalentă faţă de ameninţarea al-Qaida”, comentează un diplomat, ”autorităţile alternînd etapele de negociere cu cele de reprimare”.

Taguri articol


12