Alt interlop implicat într-un scandal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alt interlop implicat într-un scandal

Eveniment 17 Decembrie 2007 / 00:00 3805 accesări

Un nou scandal în lumea interlopă constănţeană s-a consumat în noaptea de vineri spre sîmbătă, într-un local situat pe strada Luptători, din zona Inel II. Oamenii legii spun că Aristrocrates Chirieac, de 31 de ani, cunoscut pentru legăturile pe care le are cu gruparea Spaniolul, s-a luat la bătaie în localul Advin cu doi bărbaţi. Altercaţia, care s-a produs pe fondul consumului de alcool, s-a soldat cu rănirea lui Vasile Ganea, de 30 de ani şi Vasile Tocilă, de 34 de ani, adversarii lui Chirieac. În urma loviturilor încasate, cele două victime au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu multiple traumatisme, însă leziunile suferite nu au necesitat internarea lor în unitatea sanitară. Pentru calmarea lui Chirieac a fost necesară intervenţia lucrătorilor Secţiei 4 Poliţie care l-au sancţionat contravenţional în baza Legii 61/ 1991, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.



12