Într-o singură săptămînă (27 iulie - 2 august), în România s-au înregistrat 65 de cazuri noi de îmbolnăviri cu tulpina nouă A/H1N1, numărul total ajungînd astfel la 172 cazuri. Din cele 65 de cazuri confirmate, 31 au fost identificate în municipiul Bucureşti, cîte şapte cazuri în judeţele Braşov, Dolj şi Mureş, patru cazuri în judeţul Constanţa (numărul total ajungînd la cinci - n.r.), cîte trei cazuri în judeţele Iaşi şi Ilfov, cîte un caz în judeţele Călăraşi, Prahova şi Sibiu. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii (MS), şase cazuri au fost confirmate în focarul din campusul universitar din judeţul Braşov raportate săptămîna trecută. Alte 12 cazuri au fost confirmate în rîndul unor copii, cu vîrste între 12-17 ani, reveniţi dintr-o tabără din Anglia, care la rîndul lor au generat trei cazuri secundare în rîndul membrilor de familie, alte 12 cazuri au fost confirmate în rîndul unor turişti reveniţi din Ibiza, Spania, care au generat un caz confirmat în rîndul apropiaţilor. De asemenea, specialiştii MS spun că cinci cazuri au fost semnalate în rîndul unor participanţi la o tabără în Elveţia, iar 22 de cazuri sînt ale unor persoane revenite din diverse ţări: Anglia - opt cazuri, Spania - şapte cazuri, SUA - două, Insulele Canare, Singapore, Peru, Irlanda şi Emiratele Arabe Unite cîte un caz. Unele dintre acestea au generat patru cazuri secundare în rîndul membrilor de familie. Autorităţile sanitare continuă investigaţiile epidemiologice pentru depistarea şi supravegherea contacţilor.