În urma mai multor propuneri înaintate de Ministerul Sănătăţii, Guvernul a interzis, ieri, alte opt substanţe halucinogene. Acestea se adaugă celor 27 de substanţe şi nouă plante identificate ca fiind dăunătoare sănătăţii publice şi care au fost deja interzise încă de la începutul lunii februarie. Campania împotriva acestor substanţe a început după ce la camerele de gardă ale spitalelor au început să se prezinte persoane tinere care acuzau intoxicaţii cu produse din categoria „droguri usoare“, altele decât cele identificate şi interzise deja. În anul 2009, un număr de 1.300 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma consumului de substanţe halucinogene. Din luna ianuarie şi până la sfârşitul lunii mai 2010, la Serviciile de Urgenţe din întreaga ţară s-au prezentat 206 persoane intoxicate cu substanţe care au efect psihoactiv. Totodată, potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor, după intrarea în vigoare a OUG 6/2010 privind interzicerea unor substanţe şi plante psihotrope, au fost verificate 67 magazine de vise unde au fost aplicate amenzi în valoare de 150 500 lei.