Începând cu 1 aprilie, elevii din ciclul primar, gimnazial şi liceal au intrat în săptămâna dedicată activităţilor extraşcolare, intitulată „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Cu această ocazie, elevii au ocazia să viziteze numeroase instituţii publice, muzee sau să facă excursii în aer liber. Printre acţiunile derulate în cadrul acestui program s-a numărat şi vizita elevilor din clasa a II-a a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” la Prefectura Constanţa. Copiii, alături de învăţătoarea Georgeta Boghean, au fost primiţi în Sala „Remus Opreanu” de prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, care a explicat principalele atribuţii ale instituţiei pe care o conduce şi activitatea pe care acesta o desfăşoară. În continuare, salariaţii instituţiei au răspuns întrebărilor elevilor despre munca pe care o prestează în Prefectură. Cu acest prilej, elevii au vizitat birourile instituţiei, precum şi Sala de videoconferinţă, Galeria prefecţilor, Cancelaria Prefectului şi Sala Ovală. (A.J.)