Alţi 110 liceeni au primit burse de merit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CJC. Sprijin

Alţi 110 liceeni au primit burse de merit

Administrație 17 Martie 2010 / 00:00 625 accesări

Alţi 110 elevi din clasele a IX-a şi a X-a care provin din mediul rural, dar învaţă la unităţile de învăţământ din municipiul Constanţa, au primit, ieri, burse de merit din partea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC). Bursele se acordă elevilor de liceu printr-un program al CJC lansat în urmă cu doi ani de preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, prin care se doreşte stimularea elevilor de gimnaziu şi liceu proveniţi din mediul rural. Condiţia principală pe care tinerii trebuie să o îndeplinească pentru a beneficia de aceste burse este să aibă media generală, în fiecare semestru, mai mare de opt. Ieri, elevi din şapte licee constănţene au primit din partea CJC burse care, potrivit reprezentanţilor CJC, au fost acordate pentru perioada 15 noiembrie - 15 ianuarie, sprijin de care tinerii s-au bucurat foarte mult. Banii pe care elevii studioşi le-au primit îi ajută atât pe elevi cât şi pe părinţii acestora, mai ales în această perioadă de criză. „Pe lângă banii pe care îi primesc de la părinţi care nu îmi pot da prea mult, aceşti bani mă vor ajuta foarte mult. Voi avea bani de buzunar atunci când vin la şcoală“, a declarat Ioana Brumă, din comuna Horia, elevă a clasei a IX-a de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa. Burse au primit, ieri, şi elevii Seminarului Teologic Colegiului Tehnic „Tomis”, Colegiului Comercial „Carol I“, Grupului Şcolar „George Emil Palade“, Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” şi ai Liceului Teoretic „Traian” din Constanţa. Astăzii, elevii din alte nouă licee din Constanţa îşi vor primi răsplata pentru munca depusă în primul semestru.



12