Programul „Spectacole pentru copii - Constanţa Estival 2010“, iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, în urmă cu patru ani, a continuat, ieri, pentru alţi 150 de elevi din mediul rural. De data aceasta, a venit rândul copiilor din comunele Bărăganu şi Ciocârlia să aibă o zi de vacanţă de neuitat. La iniţiativa CJC, copiii, însoţiţi de cadre didactice şi reprezentanţi ai administraţiilor locale, au vizitat Delfinariul, Acvariul, parcul de distracţii Aqua Magic, circul Magnifico şi s-au plimbat cu telegondola. Programul de o zi oferit de CJC a fost primit cu bucurie de cei mici, mai ales că unii dintre ei nu vizitaseră Constanţa până în prezent. Foarte încântată de toate obiectivele vizitate a fost Rahela Puiu, de 14 ani, din comuna Ciocârlia. „Mi-a plăcut foarte mult la Acvariu, dar şi plimbarea cu telegondola a fost la fel de frumoasă, mai ales că nu am fost niciodată atât de sus. Abia aştept să le povestesc părinţilor mei”, a spus Rahela. La fel de încântată a fost şi prietena acesteia, Adriana Ivancea, de 15 ani: „Cele mai frumoase momente au fost la Aqua Magic, unde m-am distrat de minune. Este o bucurie să ai posibilitatea de a vedea astfel de lucruri, în condiţiile în care mulţi dintre noi nu ne permitem să venim în fiecare vară la mare”. Programul „Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2010” se va derula până la sfârşitul lunii august, peste 7.000 de copii din mediul rural având posibilitatea să viziteze obiectivele cuprinse în program.