Este extrem de ciudat că societatea românească funcţionează după reguli stabilite ori schimbate în timpul „jocului“. Este extrem de ciudat cum aleşii locali sunt nevoiţi să dea cu subsemnatul ori se trezesc incompatibili pentru că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) interpretează legi după bunul plac şi nu a atras atenţia înaintea alegerilor că oamenii care candidează în funcţii publice ar putea fi incompatibili dacă... Aşa se face că jumătate dintre aleşii locali şi judeţeni din judeţele Constanţa şi Sibiu, la fel ca alte zeci din Prahova şi Argeş sau alte judeţe au fost declaraţi incompatibili pentru că au vrut să reprezinte interesul comunităţilor pe care le conduc în cadrul unor societăţi de utilitate publică. Şi cum vânătoarea nu s-a încheiat, alţi cinci actuali şi foşti aleşi locali au fost găsiţi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese de către ANI: doi primari, un fost primar, un consilier local în funcţie şi un fost consilier. Unul dintre cei vizaţi este primarul comunei Lieşti din judeţul Galaţi, Iulian Boţ, despre care ANI spune că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iulie 2010 - 8 aprilie 2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de primar, cât şi calitatea de reprezentant al comunei Lieşti în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC Apă Canal SA Galaţi. De asemenea, despre primarul oraşului Măcin din judeţul Tulcea, Nicolae Topoleanu, ANI spune că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 6 septembrie 2012 - 26 noiembrie 2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de primar, cât şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Teoretic „Gheorghe Munteanu Murgoci“ Măcin. Acestea sunt doar două exemple, ceilalţi aleşi find în situaţii similare. Din păcate, în perioada următoare vom mai auzi astfel de situaţii aberante.