Alţi doi deputaţi au anunţat că părăsesc PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Alături de Tăriceanu

Alţi doi deputaţi au anunţat că părăsesc PNL

Politică 05 Iulie 2014 / 00:00 909 accesări

Alţi doi deputaţi, Octavian Bot şi Virgil Guran, au anunţat că părăsesc PNL pentru a i se alătura lui Călin Popescu-Tăriceanu, Bot spunând că, în prezent, formaţiunea liberală este "în derivă" şi că "este condusă de un grup de oameni ajunşi acolo prin aranjamente".

Octavian Bot, deputat aflat la al patrulea mandat, a declarat că nu şi-a depus demisia din PNL, dar că apartenenţa sa la acest partid încetează odată cu adeziunea la Partidul Liberal Reformator. "În momentul actual, PNL este în derivă şi, după cum ştim, un vas aflat în derivă are nevoie de un comandant care să-l redreseze şi se pare că acest comandant este tocmai Traian Băsescu. În urmă cu câteva luni, vreme de vreo trei ani, PNL lupta în USL alături de PSD împotriva regimului Băsescu şi iată că, de ceva timp, PNL vrea să se unească cu regimul Băsescu, pentru că regimul Băsescu înseamnă PDL, nicidecum Partidul Mişcarea Populară. Or, această ambiguitate, această schimbare de mesaj politic mie mi se pare foarte gravă", a spus Octavian Bot. Mai mulţi parlamentari ai PNL au anunţat anterior că vor părăsi partidul, în urma deciziilor luate la Congres, şi că se vor alătura formaţiunii pe care o va înfiinţa Călin Popescu-Tăriceanu. Printre aceştia se numără foştii miniştri Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea, dar şi deputaţii Graţiela Gavrilescu, Nicolae Alexandri, Sorin Teju, Ion Cupă, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Viorel Palaşcă.



12