Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a continuat, ieri, derularea programului prin care oferă burse de merit elevilor din mediul rural, program iniţiat de preşedintele CJC Nicuşor Constantinescu. Reprezentanţii CJC au acordat, ieri, bursele pentru elevii merituoşi din localităţile: Nicolae Bălcescu, Dorobanţu, Horia, Năvodari, Chirnogeni, Plopeni, General Scărişoreanu, Siliştea, Saraiu, Istria, Nuntaşi, Comana, Tătaru, Crucea, Gârliciu, Mihai Viteazu, Sinoe, Amzacea, Ghindăreşti, Ciobanu, Corbu, Topalu, Hârşova, Săcele şi Vulturu. Bursele sînt oferite primilor trei elevi cu cele mai bune rezultate şcolare din fiecare clasă V - VIII, precum şi elevilor din clasa a IX-a care provin din mediul rural şi care frecventează cursurile liceelor din judeţul Constanţa. Prin programul de burse pentru elevii din mediul rural care a fost lansat la Constanţa în urmă cu doi ani, în premieră naţională, sînt premiaţi, în fiecare lună, 2.102 elevi din 105 şcoli generale şi 20 de licee. Din cei 2.102 elevi, 1418 sînt elevi din clasele V-VIII de la unităţi de învăţămînt din mediul rural, 196 sînt elevi de clasa a X-a provenind de la licee din municipiul şi judeţul Constanţa, iar 488 sînt elevi de clasa a IX-a provenind de la licee din municipiul şi judeţul Constanţa. „Dorim să motivăm elevii din mediul rural să înveţe şi să concureze cu elevii de la oraş şi chiar să obţină rezultate mai bune. Orice copil are nevoie de un imbold, de o motivaţie pentru care să îşi dorească să devină cel mai bun, iar noi încercăm să le oferim motivaţia. Avem copii extraordinari, iar acest lucru a fost demonstrat mai ales în ultimii doi ani“, a declarat vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir. Astăzi, CJC va acorda burse elevilor din: Seimeni, Dunărea, Pantelimon, Cogealac, Tariverde, Rîmnicu, Techirghiol, Tortoman, Grădina, Fîntînele, Independenţa, Movila Verde, Cuza Vodă, Tîrguşor, Lumina, Oituz, Dumbrăveni, Mihail Kogălniceanu, Piatra, Peştera şi Medgidia.