Alţi şapte copii operaţi pe inimă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alţi şapte copii operaţi pe inimă

Sănătate 14 Decembrie 2013 / 00:00 668 accesări

Alţi şapte copii, cu diferite malformaţii congenitale cardiace, au fost operaţi la Spitalul „Marie Curie“ din Capitală, în perioada 9 - 13 decembrie, de o echipă de chirurgi români şi italieni, în a doua misiune din Programul de dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, informează Ministerul Sănătăţii (MS). Ei au vârste cuprinse între 3 şi 15 ani. O operaţie deosebit de complexă, dificilă, dar finalizată cu succes, a reprezentat-o cea a unui copil de trei ani cu malformaţie de valvă mitrală, potrivit MS. “Toate celelalte operaţii au decurs bine, fără evenimente deosebite, iar în prezent, toţi copiii se află într-o stare favorabilă, cinci dintre ei aflându-se deja în salon, secţia de cardiologie, în grija specialiştilor italieni şi a medicilor şi asistenţilor români. Ceilalţi doi copii, aflaţi încă la terapie intensivă, urmează să fie transferaţi în cursul zilei de mâine (sâmbătă - n.r.) în saloane”, a mai arătat MS. Intervenţiile chirugicale au fost făcute de medici şi asistenţi români, împreună cu 11 specialişti italieni - şase doctori, patru asistente şi un perfuzionist. În prima misiune a colaborării româno-italiene, la „Marie Curie“ au fost operaţi, în perioada 2 - 8 decembrie, patru copii cu malformaţii congenitale cardiace. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a precizat, la începutul lunii decembrie, că de la demararea programului, în septembrie, şi până în prezent au fost trimişi la pregătire, în Italia, doi medici şi patru asistenţi medicali. Potrivit MS, începând din ianuarie 2014, încă doi doctori români, un chirurg şi un cardiolog, vor fi trimişi spre formare în Italia, în cadrul Programului de dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, iniţiat de minister în colaborare cu clinica San Donato şi fundaţia „Bambini Cardiopatici nel Mondo“.



12