Mircea Tiberian este un mare muzician al României de azi. Dacă aş spune doar mare pianist de jazz, ar fi nedrept - este profesor universitar, compozitor, creator de şcoală, jazz promoter, o instituţie în sine, aşa cum mai sunt doar Marius Popp, Harry Tavitian, Aura Urziceanu şi doar puţini alţi cîţiva, deasupra cărora tronează statura imensă a lui Johnny Răducanu. Nu prea apare la televizor, că „n-are faţă”: nu cântă nici manele, nici latino, deşi ceva „etno” (dacă e să-l întrebaţi pe Maestru) poate, deşi cu siguranţă el înţelege cu totul altceva prin asta decît cocalarii. Dar nu despre muzică aş vrea să vorbesc aici, deşi poate ar merita. Am mutat zilele trecute nişte cărţi dintr-o parte în alta (că, de citit, cine şi cînd să mai aibă timp?!) printre care şi „Note despre muzică şi note muzicale” de Mircea Tiberian, apărută acum vreo 6 ani prin Bistriţa. Vă daţi seama cîte şanse, ca cineva să ştie ce-i în (cu) cartea asta! Chiar şi eu credeam că-i ceva doar cu muzica, note şi partituri - la care nu mă pricep, dar am primit-o de la artist cu autograf. Dacă nu se deschidea întîmplător la pagina respectivă... Cînd colo, am zărit un fragment mai mult decît interesant, pe care vi-l supun lecturii. Se numeşte „I had a Dream”, parafrază inspirată la discursul antologic al lui Martin Luther King, desigur:

„Am avut un vis în care poluarea spaţiului sonor era sancţionată cu promptitudine şi nu era privită cu indiferenţă ca în autobuzele bucureştene şi trenurile româneşti intercity (la 6 dimineaţa). În acest vis ascultam muzică numai atunci cînd doream eu şi nu cînd vroia şoferul de taxi, conducătorul de tren, frizerul sau barmanul. (...) Am avut un vis în care ascultătorul român nu mai credea că intrarea la orice concert trebuie să fie liberă iar discurile trebuie primite cadou sau copiate de la alţii. (...) Am avut un vis în care era cu desăvîrşire interzis să foloseşti muzica de Bach ca ilustraţie la un reportaj TV turistic, iar pentru un film despre Van Gogh să pui muzică de Jean Michel Jarre. Am avut un vis în care o manifestare pseudo-artistică precum festivalul X era considerată un scandal cultural, iar vinovaţii pentru poluarea spaţiului artistic şi risipirea banilor publici erau traşi la răspundere şi sancţionaţi. Am avut un vis în care considerarea artei ca entertainment constituia un delict. Am avut un vis în care artistului nu i se mai cerea să devină mai comercial, ci comerciantului să devină mai artist”.

Am avut un vis în care măcar o televiziune de ştiri din România îl invita o dată pe artistul Mircea Tiberian să comenteze „grozăviile” astea.