Deşi s-a spus, în numeroase rânduri, că fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a negociat trecerea de la ALDE la PPE doar pentru interesele personale, iată că acum vine şi confirmarea. Fostul lider liberal a admis, vineri, că a discutat împreună cu soţia sa, Adina Vălean, cu liderul grupului ALDE din Parlamentul European (PE), Guy Verhofstadt, înainte ca PNL să treacă la PPE. Antonescu a precizat că a discutat cu Verhofstadt, la acel moment, despre funcţia de vicepreşedinte al PE, pe care să o acceseze un reprezentant al PNL, dar fără să nominalizeze pe cineva. Pentru a nu fi acuzat că, practic, a negociat o funcţie sus-pusă pentru soţia sa, Antonescu a precizat că a purtat această discuţie ca preşedinte de partid şi nu ca soţ. „Guy Verhofstadt a fost în România şi am pus problema dacă PNL, printr-un reprezentant al său, grupul liberal, grupul românesc din delegaţia liberală şi, în general, grupul ALDE, ar putea accesa o funcţie de vicepreşedinte la nivelul PE”, a subliniat Atonescu. El a arătat că, la rândul său, Verhofstadt a afirmat că speră ca această poziţie să fie obţinută şi a făcut referire explicită la posibila candidatură a Adinei Vălean. Cum grupul ALDE nu a dat concursul lui Antonescu, fostul lider liberal a schimbat macazul şi a întors-o spre PPE, unde se pare că a găsit sprijin pentru ca Adina Vălean să ajungă vicepreşedinte al PE.