PENTRU A CREŞTE, E NEVOIE DE CAPITAL.Statele europene şi-au epuizat instrumentele de luptă anti criză, iar un nou şoc le va dărâma, avertizează consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Lucian Croitoru. „Avem puţină marjă să răspundem la un nou şoc”, a declarat reprezentantul băncii centrale, prezent la Constanţa, la invitaţia Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul universităţii Ovidius. „Uniunea Europeană are un sistem de stabilitate, dar dacă toate ţările au probleme, cine mai ajută pe cine? În prezent, piaţa alimentelor s-a deteriorat, preţul petrolului a crescut şi este posibil să urmeze o perioadă cu inflaţie mare”, a spus Croitoru. Din declaraţiile recente ale preşedintelui american, Barrack Obama, se pare că SUA nu se întorc în recesiune, ceea ce înseamnă că şi noi putem sta liniştiţi. „Creşterea economică va fi lentă, dar măcar încrederea, care este crucială în economie, este bună. Vorbim de un plus de 1,5% în 2010, iar estimările pentru 2012 s-au mai temperat, de la 4,5% la sub 3,6%. Pentru a creşte, avem nevoie de capital, dar nici prea mult. Dacă fluxurile de euro care intră în ţară sunt mari, leul devine prea puternic şi totul se scumpeşte. Avem nevoie de noroc şi de politici bune”, a declarat consilierul guvernatorului BNR.
TREBUIE SĂ CONSUMĂM.Referitor la discuţiile privind modelul de creştere care ar trebui urmat, Lucian Croitoru a precizat că ideea unei societăţi investiţionale este greşită: „Aşa era în anii ’80. Toată lumea investea şi făcea economii forţate. Nimeni nu cumpăra nimic, pentru că, în afara de o maşină, un televizor şi un frigider, n-avea ce să cumperi. PIB-ul este format din consum (80%), investiţii şi exporturi nete. Trebuie să consumăm”. Croitoru a mai spus că România ar fi intrat în criză oricum, indiferent de ce s-ar fi întâmplat în America. „N-a fost o criză profundă. N-au falimentat bănci, n-a urcat cursul la 5-6 lei/euro. Ceea ce am trăit a fost o decelerare a economiei”, a completat oficialul băncii centrale, care ne îndeamnă să „consumăm responsabil” perioada de plus, pentru că „vremurile bune nu durează foarte mult”.