Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat recent, la Târgovişte, că efectuează vizite în spitalele din ţară şi că a constatat mai multe probleme de ordin organizatoric, administrativ. El a adăugat că îşi doreşte o mai mare implicare a autorităţilor locale, dând ca exemplu pozitiv judeţul Dâmboviţa. “Sunt multe probleme de ordin organizatoric, administrativ, finanţarea, care ştiţi cum este, acum este şi perioada de contractare cu Casa de Asigurări de Sănătate. Sunt lucruri care mai trebuie armonizate, dar esenţial este că îmi doresc o implicare foarte mare a autorităţilor locale. Aici e un caz îmbucurător, dar am găsit situaţii pe care nu vreau să le descriu acum. Doresc şi o atenţie sporită a managerilor de spitale, o coeziune mai bună, pe care o recomand, cu corpul medical”, a precizat ministrul.