BUCURIE PE HÂRTIE. România a ieşit, oficial, din recesiune, şi asta pentru că PIB-ul a crescut cu 0,6%, în trimestrul I din 2011, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Este al doilea trimestru consecutiv de creştere, după avansul anemic de 0,1%, din ultima parte a lui 2010, aşa că, potrivit unei convenţii economice, ţara noastră nu mai este în recesiune. Premierul Emil Boc s-a grăbit să vopsească anunţul INS într-o tentă de-a dreptul eroică, declarând că acest 0,6% justifică toate „măsurile de austeritate, nepopulare” aplicate în ultimii doi ani. Suntem nişte martiri, cu alte cuvinte, iar sărăcia noastră şi datoria externă astronomică au pus România pe drumul cel bun. Există şi zvonuri, neconfirmate însă, că cei de la Ministerul Turismului ar fi investit nişte fonduri europene ca să aranjeze planetele în formă de săgeată, care să le indice investitorilor şi turiştilor marţieni drumul spre România.
O VIAŢĂ MAI BUNĂ, ÎN 2014. „După bunul obicei românesc, am putea să ne îmbătăm cu apă rece, ceea ce nu este de dorit”, a comentat consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu. „Problema nu mai este ieşirea tehnică din recesiune, ci consolidarea procesului de creştere. Sunt multe pericole însă. Dacă se întâmplă ceva în China sau în SUA, efectele se vor resimţi şi aici. Dar ce să facem? Dacă se răstoarnă lumea, ne răsturnăm şi noi cu ea”, a declarat oficialul BNR, invitându-i pe guvernanţi să nu exagereze cu optimismul, deoarece „o îmbunătăţire a nivelului de trai se va putea simţi în următorii doi-trei ani”. Şi preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, consideră că avem nevoie de o atitudine rezervat-optimistă, prudentă şi realistă. „Suntem abia la jumătatea drumului către consolidarea fiscală şi, în cel mai bun scenariu, avansul economiei în 2011 va fi de 1,5%, ceea ce nu va permite creşterea sustenabilă a nivelului de trai”, spune Dumitru, care mai avertizează că anul electoral 2012 poate face ca trenul firav al economiei să deraieze elegant de pe şina trasată cu tăieturi şi dinamitări puternice de „feroviarii” de la FMI.
PERICOLELE EXTERNE. Ce a scos economia din recesiune? Exportul şi refacerea stocurilor, consideră economistul Daniel Dăianu, fost ministru de Finanţe. „Investiţiile şi consumul privat nu au încă suficientă putere ca să tragă economia. Puterea de cumpărare a fost lovită puternic, iar oamenii sunt mai precauţi. Este posibil totuşi să vedem o revitalizare a consumului, spre finele anului”, spune Dăianu. În viziunea sa, cele mai mari pericole pentru România vin din exterior. „Este esenţial să se evite falimentele suverane din zona euro, care ar putea îngheţa pieţele financiare. Rămâne de văzut care va fi impactul disponibilizărilor din companiile de stat şi cum vom reuşi să absorbim mai bine fonduri europene. De asemenea, un risc intern ar fi necontinuarea consolidării fiscale”, mai spune Dăianu.
URMEAZĂ CRIZA DATORIEI EXTERNE. Desigur, riscurile externe nu justifică un comportament economic xenofob al României, lucru notat şi de autorităţi, care susţin în continuare că vom intra în zona euro în 2015. Ceva mai tranşant în această privinţă este analistul economic Ionel Blănculescu. El susţine că „România este încă în plină recesiune” şi că va rămâne pe minus până la sfârşitul anului, după care, în perioada 2012 - 2015, va fi afectată de alte forme ale crizei, cea mai virulentă dintre ele urmând să fie cea a datoriei publice (să nu uităm că FMI ne-a ÎMPRUMUTAT nişte bani, pe care trebuie să-i dăm înapoi, cu tot cu dobândă).
„NU ARE NICIUN FUNDAMENT ECONOMIC DEFINIŢIA POTRIVIT CĂREIA DOUĂ TRIMESTRE CONSECUTIVE DE SCĂDERE SAU CREŞTERE ÎNSEAMNĂ INTRARE SAU, RESPECTIV, IEŞIRE DIN RECESIUNE. DEFINIŢIA RECESIUNII A FOST DATĂ ÎN 1967, ÎN SUA, DE CĂTRE PREŞEDINTELE DE LA ACEA VREME, LYNDON JOHNSON, LA ÎNDEMNUL CONSILIULUI ECONOMIC. ANALIŞTII I-AU SPUS PREŞEDINTELUI CĂ, DACĂ VA DA ACEASTĂ DEFINIŢIE, SUA NU VOR MAI FI PRIVITE CA FIIND ÎN CRIZĂ. MAI MULT, SUGESTIA A FOST NOTATĂ PE SPATELE UNUI PLIC, ÎN TIMPUL UNEI DEZBATERI. ESTE O DEFINIŢIE NEPRELUATĂ DE NICIUN MANUAL DE ECONOMIE ŞI CONTRAZISĂ DE CELE MAI IMPORTANTE FORURI ECONOMICE”, A DECLARAT BLĂNCULESCU.
GUVERNUL - NICIUN MERIT. Şi sindicaliştii au reacţionat vehement la anunţul ieşirii „tehnice” din recesiune. „Indicatorii INS arată că România s-a oprit din cădere, nu că românii au un trai mai bun, pentru că încă sunt sute de mii de oameni fără locuri de muncă şi s-au închis mii de firme. Noi nu am ieşit încă din groapă”, a declarat liderul Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, care mai precizează că economia naţională a fost „ajutată” să scadă şi de măsurile guvernamentale. „Executivul nu are niciun merit că economia a ieşit din recesiune. În 2008, guvernanţii ar fi trebuit să investească masiv şi să atragă fonduri, dar nu au făcut nimic”.
IEŞIREA DIN CRIZĂ, O MINCIUNĂ. Nici opoziţia nu s-a lăsat dusă cu zăhărelul statistic. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că „anunţul INS privind ieşirea României din recesiune este doar o ştire goală de conţinut şi mincinoasă, pentru uzul intern al PDL”. „Nu le poţi spune pensionarilor, angajaţilor, celor din sectorul bugetar, firmelor, că România a ieşit din recesiune. Ei nu au ieşit din recesiune. Şi nici nu vor ieşi, fără o combatere drastică a corupţiei din administraţia publică, fără miniştri şi funcţionari profesionişti şi competenţi care să ştie să atragă fonduri europene. În aceste condiţii, este doar o ştire fără conţinut şi fără urmări pentru cetăţean. Este încă o minciună, aşa cum a fost anunţul preşedintelui Traian Băsescu din 2008 că România nu va intra în criză, cum au fost cele din 2009 şi 2010 că România este pe drumul cel bun. Este doar o minciună pentru alegerile din weekend din PDL”, a declarat preşedintele PSD. În concluzie, mai bine ne pregătim pentru sfârşitul lumii. Sunt şanse mari să vină mai repede decât traiul mai bun care ne-a fost promis.