Persoanele cu dizabilități vor fi dezinstituționalizate până în 2020, urmând să fie înființate centre și case în care să primească o îngrijire adecvată, declarau încă din 2014 oficiali din Ministerul Muncii. ”Închiderea unor locuri care predispun la umilințe și înlocuirea lor cu centre și case în care fiecare să se poată bucura de îngrijirea adecvată de specialitate și de căldura unei familii reprezintă singura soluție de pansare a rănilor trecutului (...). 2020 este termenul fezabil ca împreună cu Comisia Europeană, cu alocările din fonduri europene, să putem face această dezinstituționalizare corect”, spunea secretarul de stat din Ministerul Muncii de la acea vreme, Codrin Scutaru, conștient că persoanele cu dizabilități închise în centrele de recuperare și reabilitare sau în cele de îngrijire și asistență a persoanelor cu handicap sunt deseori supuse la abuzuri, private de libertate. Cu toate acestea, datele aceluiași minister arată că numărul persoanelor cu dizabilități care intră în centrele de recuperare ale statului a crescut în ultimul timp. ”Conform statisticilor Ministerului Muncii, 24.592 de copii și adulți trăiesc în 714 centre rezidențiale. Sunt aproape 18.000 de adulți și aproximativ 6.800 de copii. Cu toate că statul român și-a asumat dezinstituționalizarea acestor oameni, au intrat în instituții 300 de noi adulți în trimestrul al treilea anul trecut. Numărul copiilor a scăzut”, a declarat managerul de programe al ONG-ului Centrul de Resurse Juridice (CRJ), Georgiana Pascu.

”SUNT COPII CARE NU SE POT PLÂNGE NIMĂNUI”

Este cunoscut faptul că, deși într-o astfel de instituție li se oferă oamenilor hrană, adăpost, îmbrăcăminte și tratament medicamentos, posibilitățile de dezvoltare sunt limitate, iar ei nu au șansa să ducă o viață cât mai aproape de normalitate în comunitate. ”Simplul fapt că sunt privați de o familie și de a trăi în comunitate le încalcă drepturile fundamentale. Am întâlnit copii care sunt luați peste noapte din familiile unor asistenți maternali și sunt duși în centre de plasament la 11 ani, fără să fi fost audiați vreodată de un judecător și întrebați unde vor să locuiască”, a mărturisit Georgiana Pascu, care face vizite de monitorizare în centrele pentru persoane cu dizabilități. Potrivit ei, în unele cazuri, oamenii sunt supuși la tratamente degradante tocmai din partea celor care ar trebui să aibă grijă de ei. ”Am întâlnit copii care s-au plâns de abuzuri emoționale, dar și fete care s-au plâns de hărțuire sexuală și viol, de abuzuri fizice, bătăi și agresiune fizică din partea unor angajați sau colegi mai mari. Au fost și cazuri de copii suprasedați pentru a fi liniște în centre și care nu merg la școală nici măcar într-un centru de abilitare care ar fi potrivit pentru copiii cu dizabilități severe. Sunt copii care nu se pot plânge nimănui pentru că accesul la mijloacele de comunicare este îngreunat”, a adăugat specialistul. Totodată, de cele mai multe ori lipsesc serviciile care îi pot ajuta pe cei cu dizabilități să ducă o viață normală. ”Din ceea ce vedem noi, starea lor (a persoanelor cu dizabilități din centre - n.r.) de cele mai multe ori rămâne aceeași pentru că ni se repetă că nu sunt specialiști - kinetoterapeuți, psihologi clinicieni, psihoterapeuți, terapeuți vocaționali. La nivelul acestor centre există cel mult un psiholog care are drept atribuție consilierea, însă nu terapia”, a explicat Pascu.

CARE SUNT COSTURILE INSTITUȚIONALIZĂRII

Lunar, statul achită foarte mulți bani pentru zecile de mii de oameni care trăiesc închiși între patru pereți și duc o viață, de cele mai multe ori, ratată, potrivit managerului de programe al CRJ. ”Dacă o familie dorește să își crească copilul cu dizabilități acasă, statul plătește o alocație până în 1.000 de lei pentru cei cu dizabilități severe, iar unul din părinți poate deveni asistent personal și primește salariul minim pe economie. În schimb, dacă acest copil e plasat într-un centru pentru copii cu dizabilități, statul cheltuiește 3.500 de lei pe lună pentru el. Copilul ajunge să rămână instituționalizat pe viață, din datele pe care noi le avem. Un adult cu dizabilități grave care locuiește acasă primește de la stat o alocație de încadrare în grad de handicap grav de aproximativ 345 de lei”, a subliniat Georgiana Pascu.