„Am pierdut cotă de piaţă, dar a fost o decizie bună“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
BCR, despre viaţa fără credite în euro:

„Am pierdut cotă de piaţă, dar a fost o decizie bună“

Economie 31 Iulie 2013 / 00:00 394 accesări

Presiunea BNR, dar şi programul Prima Casă, în care nu se mai dau decât credite în moneda locală, vor forţa băncile să urmeze exemplul BCR şi să acorde credite ipotecare preponderent în moneda naţională, spune vicepreşedintele Consiliului de Supraveghere al Băncii Comerciale Române, Manfred Wimmer. „Nu ne schimbăm strategia de a acorda credite exclusiv în lei pentru populaţie, pentru că suntem convinşi că este cea mai bună decizie şi că celelalte bănci ne vor urma”, adaugă Wimmer, care admite însă că BCR a pierdut cotă de piaţă în segmentul de retail odată ce a renunţat la creditele ipotecare în valută. Oficialul Băncii Comerciale Române mai felicită BNR pentru începerea ciclului de scădere a dobânzii-cheie, dar crede că ar trebui făcut încă un pas pentru sprijinirea creditării în lei, prin mărirea ecartului între rezervele minime obligatorii pentru pasivele în valută (20%) şi cele pentru lei (15%). Pe de altă parte, deşi au avut deseori poziţii în favoarea creditării în lei, cei de la BNR nu au prezentat până în prezent proiecte clare de limitare a creditului ipotecar în valută. Ba mai mult, guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că, în cazul creditelor pentru locuinţe, care se acordă pe termene foarte lungi şi au garanţii, BNR nu propune restricţionarea accesului la euro. De altfel, în mai puţin de zece ani, România va adera la zona euro, moment în care toate creditele în lei care nu au ajuns la scadenţă vor fi transformate. În aceste condiţii, decizia autorităţilor de a scoate creditul în monedă unică din programul Prima Casă, care a acoperit aproape integral tranzacţiile făcute în piaţa imobiliară, este cu atât mai inexplicabilă.



12