Judecătoria Mangalia a stabilit vineri un nou termen de judecată, pentru 14 iunie, în procesul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai, după ce timp de mai multe ore au fost audiaţi părinţi ai victimelor, alte rude ale acestora, precum şi martori.
Judecătorul a spus că are nevoie de timp pentru a delibera asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei.
"Având nevoie de timp pentru a delibera asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care este cercetat inculpatul, amână pronunţarea la data de 14.06.2024", se arată în soluţia pe scurt a judecătorului, în condiţiile în care părinţii victimelor au solicitat schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat.
În sala de judecată a fost adus şi Vlad Pascu. El se află în detenţie la Penitenciarul Poarta Albă, judecătorii Tribunalului Constanţa respingând, ca fiind nefondată, contestaţia formulată faţă de decizia Judecătoriei Mangalia prin care i s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.
Tatăl lui Sebastian, unul dintre tinerii morţi, şi-a exprimat speranţa că Vlad Pascu va primi "pedeapsa pe care o merită" de peste 15 ani şi că, după audieri, judecătoarea "va face dreptate şi va da verdictul care trebuie".
În octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe inculpatul Vlad Pascu, din Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.